Moartea ciudată a unei fete de 16 ani din Vrancea: i-a curs sânge din nas și a făcut stop cardio-respirator

0
Publicat:

Echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea au fost chemate să intervină pentru a acorda primul ajutor fetei care manifesta simptome de epistaxis (sângerare nazală), ulterior fiind constatat decesul acesteia.

Ambulanță - arhiva foto
Ambulanță - arhiva foto

Andreea, o tânără de 16 ani, provenea dintr-o familie cu o situație financiară precară. Avea șase frați, dintre care o soră geamănă, și doi frați vitregi.

În dimineața zilei de marți, 9 mai, fata s-a simțit rău, îi curgea sânge din nas și s-a dus la baie. I-a spus bunicului că nu îi este bine. Apoi l-a anunțat că a vomitat sânge. Câteva minute mai târziu a leșinat. Familia a chemat medicul de familie, apoi au sunat la 112.

"La ora 9:30 a vrut să plece acasă, s-a dus la baie și a vomitat cheaguri de sânge. La începutul anului, a căzut jos într-un magazin, am dus-o la spital şi a avut o răceală. Poate bea energizante. Atunci ne-a dat un tratament, vitamine, au spus că e răceală. Mai avea o tuse seacă. Am întrebat-o. Aseară chiar era veselă. Tatălui meu i-a spus că îi e rău și că a vomat sânge. A fost pe moment", a spus tatăl vitreg al fetei, potrivit observatornews.ro.

Ce spun medicii

Marți, 9 mai, medicii au fost chemați de urgență să o ajute pe Andreea, după ce fata a acuzat o sângerare nazală.

"SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru o adolescentă de 15 ani cu epistaxis, în localitatea Băleşti. La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ de urgenţă tip B2 cu asistent din Substaţia Năneşti şi, de asemenea, medicul de familie din localitate, care a constat că pacienta este inconştientă”, anunță SAJ Vrancea.

Ulterior, a fost solicitată intervenţia unui echipaj SAJ de urgenţă tip C2 cu medic.

„La sosirea primului echipaj de urgenţă s-a constatat că pacienta era în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare avansate, care au fost continuate şi după sosirea echipajului cu medic, dar fără rezultat pozitiv", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Gabriela Moroş.

Adolescenta nu prezenta urme de violenţă, urmând ca autopsia să stabilească cauzele decesului.

Ce spune Poliția

Potrivit polițiștilor vrânceni, ,,Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat de către Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea cu privire la intervenția la un apel 112, în comuna Bălești, privind starea de inconștiență a unei minore, în vârstă de 16 ani. La fața locului, alături de reprezentanții S.A.J. Vrancea, a ajuns și un echipaj de poliție, însă, din păcate, s-a constatat decesul minorei. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor in care a avut loc decesul și luării măsurilor legale ce se impun”.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite