Militarul erou Florinel Enache a primit astăzi placheta de onoare a Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”
0Plutonierul major Florinel Enache a fost vizitat astăzi de comandanţii Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”.
Astăzi, comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, colonel dr. Virgil-Ovidiu Pop, însoţit de Şeful Operaţiilor, colonel Ciprian Marin, consilierul comandantului pe probleme de subofiţeri, plutonier adjutant principal Costel Alexandru şi preşedintele Fundaţiei „Capela Militară Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul”, locotenent colonel Vasile Roman, au participat alături de doctorul unităţii, maior dr. Olivian Ilie, la vizita periodică de evaluare a stării de sănătate a plutonierului adjutant principal Florinel Enache.
„Stare de sănătate a colegului nostru este bună, cu evoluţie favorabilă, acesta continuând planul terapeutic prescris”, a declarat doctorul Ilie, în urma examenului clinic efectuat.
Activitatea de astăzi a reprezentat prima întâlnire a comandantului brigăzii, colonel dr. Virgil-Ovidiu Pop, cu plutonierul adjutant principal Florinel Enache, militar rănit în teatrul de operaţii Afganistan în luna mai a anului 2012. În semn de respect, comandantul brigăzii i-a oferit placheta de onoare a unităţii împreună cu toate urările de bine şi sănătate.

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale militarului, comandantul marii unităţi l-a invitat la discuţii şi pe primarul comunei Gura Caliţei, Nicolae Ţandără. Aceştia i-au promis lui Florinel că vor întreprinde eforturi susţinute pentru continuarea lucrărilor de reamenajare a căii de acces şi asigurarea locurilor de muncă pentru membrii familiei lui.
„În mod clar climatul familial îi prieşte de minune lui Florinel. Zâmbetul şi căldura cu care ne-a primit, ca de fiecare dată când îl vizităm, continuă să mă surprindă. Este un model de tărie de caracter, optimism, credinţă şi speranţă pentru noi toţi”, a concluzionat preşedintele Fundaţiei „Capela Militară Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul”, Focşani.
Mai puteţi citi:
Proteză bionică pentru militarul vrâncean Florinel Enache, rănit anul trecut în Afganistan