Magistraţii au decis! Proxeneţii de la Vidra rămân 29 de zile în arest preventiv
0Cei doi bărbaţi şi concubina unuia dintre aceştia sunt acuzaţi că ar fi trimis mai multe tinere să se prostitueze în cadrul unei reţele internaţionale din Italia şi Marea Britanie.
Ion (30 ani) şi Cătălin (33 ani) Hasan din comuna Vidra au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru acte de proxenetism. Potrivit anchetatorilor, aceştia au trimis în prioada 2006 - 2009 mai multe tinere din judeţele Vrancea, Bacău, Brăila şi Buzău în străinătate unde acestea au fost obligate să se prostitueze. Printre acestea s-au aflat şi două minore.
Fraţii Hasan fac parte dintr-o reţea de prostituţie cu ramificaţii internaţionale. Potrivit informaţiilor din dosarul întocmit de procurori, tinerele din România erau trimise în Italia şi Marea britanie. Cei doi au intrat în atenţia poliţiştilor încă din anul 2007 însă au fost arestaţi abia acum.
Ion Hasan a fost ridicat cu mascaţii de la domiciliu joi dimineaţă împreună cu concubina fratelui său, Ramona negoiţă (30 ani). Cătălin Hasan era deja arestat în baza unui alt mandate de arestare european pentru fapte de ultraj asupra unui poliţist comise în 2007.
Poliţiştii au găsit la domiciliul fraţilor Hasan hoi dimineaţă când i-au ridicat pe cei doi şi câteva tinere ce urmau să plece în străinătate pentru a practica prostituţia.
Cercetările continuă!























































