Locotenentul Cristinel Roşu, de la Inspectoratul de Jandarmi Vrancea, decorat de ministrul de Interne
0
Ceremonia de medaliere a Detaşamentului de Jandarmi care a executat misiuni de pregătire sub egida NATO, în Afganistan, a avut loc ieri.
Contingentul, format din 76 de jandarmi, a executat cea de-a treia misiune de instruire şi perfecţionare a forţelor de ordine din Afganistan în perioada mai - noiembrie 2012.
Din acest contingent a făcut parte şi lt. Roşu Cristinel, ofiţer al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea, acesta fiind decorat cu Bareta"Distincţia de serviciu pentru misiuni în străinătate" de către Jandarmeria Română şi Medalia NATO „Non - Article 5 cu o agrafă" de către conducerea NATO .
În cadrul misiunii ofiţerul a participat la instruirea unui număr de 145 de afgani, pregătindu-i pentru a deveni poliţişti în cadrul forţelor de poliţie afgane.
„Revederea în cadrul unităţii a fost emoţionantă, toţi colegii bucurându-se că s-a întors sănătos şi i-au urat un călduros bun revenit în rândurile lor", a precizat plt. Adj. Adrian Costescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Vrancea.