Incendiu la o școală din Vrancea. Zeci de elevi și trei profesori s-au autoevacuat
0Un incendiu a izbucnit la școala din Mirceștii Noi, comuna Vânători. Mai mulți elevi și profesori au reușit să se autoevacueze la timp

„Astăzi, în jurul orei 16.20, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța producerea unui incendiu la școala din localitatea Mirceștii Noi, comuna Vânători”, a transmis IPJ Vrancea printr-un comunicat.
L-a fața locului s-au deplasat de urgență patru autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Focșani, o ambulanță SAJ Vrancea, precum și reprezentanți ai SVSU Vânători.
În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta cu degajari de fum la acoperișul imobilului, pe o suprafață totală de aproximativ 700 mp.
Potrivit serviciilor de intervenție, 34 elevi și 3 cadre didactice s-au autoevacuat în siguranță din incinta scolii.
Pompierii militari acționează pentru localizarea si lichidarea incendiului.