Imobil public din centrul unui oraş, concesionat pe 25 de ani, pe zero lei, unui om de afaceri. Ce s-a ales de clădire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul cinematograf a fost transformat în sala de bowling FOTO Arhivă Adevărul
Fostul cinematograf a fost transformat în sala de bowling FOTO Arhivă Adevărul

Pentru că firma concesionară nu s-a achitat de obligaţii, administraţia locală ar putea să preia din nou în administrare clădirea de pe urma căreia nu a câştigat absolut nimic.

În luna mai a anului 2009, Primăria municipiului Adjud a preluat în administrare de la RADEF „România Film”, fostul cinematograf „Doina”, o clădire construită în anul 1959, cu o capacitate de 300 de locuri, imobil care a reprezentat o parte din istoria oraşului de pe Trotuş.

Cinematograful a fost trecut în domeniul public al municipiului Adjud şi administrarea Consiliului Local, iar primarul de la acea vreme, Constantin Armencea, care a fost în funcţie până la alegerile locale din septembrie 2020, spunea încă de atunci că are în vedere reabilitarea şi modernizarea sa, pentru activităţi recreative şi distractive pentru tineret.

Ceea  ce era prezentat atunci populaţiei ca un proiect al Primăriei s-a transformat ulterior într-o afacere păguboasă pentru municipalitate, asta pentru că un an mai târziu, în 2010, fostul cinematograf „Doina” a fost concesionat către o firmă din Tecuci, pentru 25 de ani, în vederea amenajării „Centrului de Activităţi Sportive, Recreative şi Distractive”, exact ideea pe care diriguitorii oraşului o puteau exploata pentru oraş.  

Dacă în alte situaţii orice concesiune are un preţ, afacerea Primăriei Adjud cu firma SC Iaflora Tecuci s-a încheiat de data aceasta pentru suma de zero lei şi zero bani. Sursele noastre spun că între primarul Armencea şi administratorul firmei, Viorel Cristovici, există o relaţie de rudenie, respectiv veri, lucru infirmat de Cristovici.

Acesta a accesat un proiect cu fonduri europene pentru realizarea investiţiei pe care şi-a propus-o, fiind cheltuite fonduri de peste 900.000 de lei pentru centrul său de distracţie, care însemna de fapt o sală de proiecţii filme, piste de bowling, mese de biliard, bar. Afacerea nu prea i-a mers, după cum spune.

"Am avut foarte multe spargeri. Zona aceea din Adjud este rău famată, sunt nişte minori care fac infracţiuni. Apoi a venit şi această pandemie şi am aşteptat o perioadă mai bună să deschidem. Costurile cu căldura sunt mari şi nu am fi putut atrage clienţi, iar cu 30% cât dă statul pentru această perioadă pandemică nu poţi să ţii o afacere. Nu sunt rudă cu fostul primar şi nu văd problema dacă aş fi", ne-a spus Viorel Cristovici.

Cât despre concesiunea fără preţ, Cristovici spune că a luat o clădire în ruine. „Era dezastru acolo, gunoaie, într-o stare jalnică şi am investit foarte mult”. 

Localnicii spun însă că această clădire nu este în suferinţă din cauza pandemiei, ci de mulţi ani în urmă, fiind abandonată de cel care s-au obligat prin concesiune să facă un loc de distracţie pentru tineret.

Fostul primar Armencea nu a putut fi contactat, iar noua administraţie a oraşului a promis că va documenta această speţă şi nu este exclus să recâştige din nou  dreptul de administrare asupra cinematografului "Doina", pentru un proiect mai viabil de data aceasta.

Vă mai recomandăm:

FOTO Fostul cinematograf Arta a fost pus în siguranţă. Imobilul a fost curăţat, decopertat, pereţii au fost înveliţi cu folie

FOTO Proiecţii de filme pe acoperiş. A fost prezentat proiectul futurist pentru Cinema Studio. “O adevărată bijuterie în plin centrul oraşului”

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite