GHID ADMITERE LICEU 2013 Olimpici şi absolvenţi remarcabili ai liceelor de top din judeţul VRANCEA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

adevarul.ro vă prezintă realizările câtorva dintre elevii de top ai Focşaniului, pregătiţi de profesori care provin de la cele mai bune colegii ale judeţului.

Elevii câtorva dintre colegiile de top ale judeţului Vrancea s-au remarcat atât în timpul anilor de studii, cât şi după absolvire. 

Dacă stai de vorbă cu Raluca Ciolcă ai senzaţia că ar fi în stare să vorbească ore în şir, fără să obosească, cunoştinţele sale din mai multe domenii fiind extrem de vaste. De altfel, mărturiseşte că îi place enorm de mult să vorbească liber în public, justificându-i într-un fel dorinţa de a ajunge, printre altele, şi un avocat de succes. Încă de mic copil şi-a făcut o pasiune pentru ştiinţele umaniste şi limbile străine.

„De la trei ani şi opt luni părinţii m-au dat la limba engleză şi cred eu că în toţi aceşti ani de engleză mi-am format un simţ al limbii. Mie limba engleză îmi sună, o văd în interiorul ei şi nu o învăţ ca pe un set de reguli. Din cauza asta o iubesc foarte tare", spune Raluca. În paralel, şi-a aprofundat la fel de bine cunoştinţele de limbă franceză, iar la liceu a descoperit latina, o limbă pe care nu o consideră blamată, cum zic unii, ci extrem de exactă.

2

Ca un fapt inedit şi demn de toată lauda, Raluca Maria Ciolcă a reuşit performanţa să se califice la patru olimpiade naţionale, respectiv la limba română şi limbile engleză, franceză şi latină, spunând cu modestie că nu i-a fost prea greu să se pregătească la atâtea obiecte.

„Lumea crede că am făcut eforturi supraomeneşti pentru a ajunge la aceste rezultate, dar eu am învăţat cum învăţ în fiecare zi pentru şcoală. Probabil mi-a dăruit Dumnezeu ceva mai mult decât la alţii. Am calitatea de a reţine repede şi nu uit uşor lucrurile care îmi plac", spune Raluca.

Facultate în străinătate

Raluca Ciolcă

După ce îşi va da Bacalaureatul, Raluca (foto dreapta) ştie pe ce drum să meargă. „Visul meu este să fac facultatea în Germania sau Anglia. Mi-ar plăcea drept internaţional sau limbi neclasice, precum japoneză, norvegiană, suedeză. Sau mi-aş dori să predau engleza într-o universitate din aceste ţări", precizează adolescenta. Raluca spune că pune mult suflet în tot ceea ce face şi se consumă enorm chiar şi pentru lucrurile neimportante. Pentru ea, cel mai mult contează familia. „Simt în permanenţă nevoia să aud sau să simt prezenţa celor din jur, spre exemplu, noaptea, farurile maşinilor care trec pe stradă îmi dau u sentiment de siguranţă", încheie adolescenta.

Despre profesorii de la Colegiul „Unirea” spune că sunt foarte apropiaţi de elevi şi nu îi aglomerează cu învăţatul. „Cursurile ţinute de ei sunt ore pentru viaţă. Doamna dirigintă şi ceilalţi profesori de limbi străine sunt oameni cu care mă înţeleg cel mai bine”, mai spune Raluca.

Oana Zlatovici îşi împlineşte visul pe tărâm suedez

Oana Zlatovici este o absolventă de succes a Liceului Pedagogic din Focşani. Acum doi ani a ales să plece studentă în Suedia, la Facultatea de Cultură şi Societate – Limba şi Literatura Engleză din oraşul suedez Malmö şi este foarte încântată de alegerea făcută, pentru că a avut ocazia să ia cunoştinţă cu cultura adevărată. Sistemul suedez de învăţământ este unul diferit şi spune că există permanent o comunicare online între studenţi şi profesori.

„Temele se trimit printr-un e-mail special, iar corectarea se face cu ajutorul unui program care detectează dacă s-a plagiat sau nu. Seminariile, pentru mine, reprezintă o parte foarte importantă din cursuri, pentru că fiecare student are ocazia să îşi prezinte opiniile şi să pună accent pe ce nu a fost clar. Tot la seminarii fiecare student aduce două sau trei copii cu lucrarea sa, formează un grup cu alţi colegi cu care face schimb de lucrări, şi fiecare îl corectează pe celălalt; apoi, se ţine o discuţie cu ce trebuie eliminat sau adăugat. Este o ocazie foarte bună să fim critici şi să schimbăm opinii înainte de a trimite profesorului”, spune Oana. 

Încă din primii ani de şcoală, Oana a avut o predispoziţie către limbile străine, pe care le-a studiat cu mult entuziasm, ajungând la acest moment să se descurce foarte uşor, ba chiar să facă performanţă, în ce priveşte limba engleză şi cea franceză. Pasionată de culturile şi civilizaţiile altor state, în timp adolescenta a ajuns să descifreze şi tainele limbii turce, pe care o consideră foarte uşoară. „La turci, ca şi la noi, cum se scrie aşa se citeşte. Am început cursurile de turcă şi arabă cu profesori la Centrul de Limbi Străine, din cadrul Bibliotecii Judeţene. Pot să spun că mă descurc foarte uşor şi la franceză.



Ar fi putut ajunge o actriţă bună

Am avut o colaborare pe internet cu un autor francez de piese de teatru, căruia i-am tradus piesele în limba română, un soi de competiţie în care erau implicaţi elevi din toată ţara, iar eu am câştigat concursul", povesteşte Oana Zlatovici. Ca elevă a Liceului Pedagogic, a trăit şi experienţa de a fi actor, fiind cooptată în echipa de teatru a instituţiei, participând în rolul unei vrăjitoare la Stagiunea Teatrală a Elevilor Focşăneni. De altfel, mărturiseşte că este pasionată de izoterie, tot ce înseamnă magie, interpretarea viselor, considerând că aceste activităţi contribuie la purificarea sa spirituală. O persoană sociabilă „Am lipici la toată lumea, iar cu profesorii mă împac foarte bine. Îi admir pe profesorii mei pentru că sunt prea deştepţi. Îmi place să-i ascult, în special pe cei mai în vârstă, care ne vorbesc despre trecut. Au un mod al lor plăcut de a prezenta faptele", spune Oana.

1

Mai puteţi citi:

EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Ierarhia pentru admiterea la liceu în VRANCEA. 11 elevi din judeţ au obţinut 10 "curat"

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite