FOTO-VIDEO Marian Oprişan, împins de organizaţia PSD Vrancea să ajungă şi preşedinte de regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Oprişan, un preşedinte prea mare pentru o organizaţie mică
Marian Oprişan, un preşedinte prea mare pentru o organizaţie mică

Baronul de Vrancea nu a avut nicio emoţie în a obţine un nou mandat în fruntea organizaţiei locale a principalului partid de guvernământ, la Conferinţa Judeţeană de alegeri.

Marian Oprişan a primit cu unanimitatea celor peste 600 de  delegaţi la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Vrancea, desfăşurată în această seară la Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuţă”, sarcina de a conduce pentru încă un mandat organizaţia judeţeană de partid.

Practic, a fost vorba de o simplă formalitate, în condiţiile în care nimeni nu a îndrăznit să râvnească la acest post. Din acest motiv, niciunul dintre reprezentanţii PSD de la centru nu s-a deranjat să ajungă la Vrancea, conferinţa desfăşurându-se „în familie”, nelipsind niciunul dintre parlamentarii PSD de Vrancea.

Marian Oprişan a folosit acelaşi discurs pe care îl ţinuse şi cu o zi în urmă, la alegerea şefului organizaţiei din Focşani, elogiindu-i pe liderii comunişti care au făcut multe pentru România în comparaţie cu ceea ce a lăsat guvernarea "portocalie"

„Partidul Comunist, cu 26 de miliarde de dolari, a făcut complexe de creştere a porcilor, a păsărilor, a vacilor, a făcut petrochimie, a făcut o grămadă de lucruri. Cu 23 de miliarde de lei împrumutaţi de pedelişti în sarcina poporului român nu s-a făcut nimic, banii au dispărut. Acesta este bilanţul guvernării PDL, al portocaliilor”, le-a spus Marian Oprişan delegaţilor.

În acelaşi timp, liderul PSD Vrancea le-a cerut colegilor săi să nu se culce pe o ureche în perspectiva alegerilor viitoare, pentru că electoratul nu-i va ierta dacă nu-şi fac treaba.

PSD-iştii vrânceni îl vor pe Oprişan preşedinte de regiune

Conferinţa a semănat din multe puncte de vedere cu congresele PCR de altădată, atât prin modalitatea de alegere a organelor de conducere, cu vot la vedere, prin ridicarea mâinii, cât şi prin discursurile pline de cuvinte mari la adresa „mult iubitului conducător”, cum a fost cel al activistei Anca Martinescu din Gugeşti, care mai avea puţin şi rămânea fără glas din cauza emoţiilor.

De altfel, toţi cei care s-au perindat la microfon au ţinut să-i mulţumească liderului vrâncean pentru tot ce a făcut pentru judeţ, realizările sale măreţe calificându-l în opinia lor pentru o viitoare funcţie de preşedinte de regiune.

Părul alb al lui Bacinschi şi ficatul baronului

image

Foto

1

La Conferinţa PSD a cerut cuvântul şi primarul Decebal Bacinschi, care cu vocea gâtuită i-a mulţumit într-un mod aparte lui Marian Oprişan. „Îţi mulţumesc Mariane că m-au albit de tot. Eu te propun pentru postul de preşedinte de regiune”. Replica lui Oprişan a fost pe măsură: „Ţie ţi-a albit părul şi pe mine m-a durut de multe ori ficatul”, aluzie la divergenţele dintre cei doi lideri.

Nea Mircea Diaconu, cel mai aplaudat la congres

În cuvântarea sa de proaspăt câştigător, Marian Oprişan a ţinut în mod deosebit să mulţumească la rândul său unor persoane care i-au influenţat traiectoria politică. Este vorba despre fostul senator Constantin Dinu, dar mai ales regretatului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Mircea Diaconu, aplaudat la scenă deschisă, în memoria căruia s-a ţinut un moment de reculegere.
 

Liberalul Nini Săpunaru a îmbrăcat cravata roşie

Printre invitaţii la Conferinţa Judeţeană a PSD Vrancea s-au numărat şi partenerii din cadrul USL Vrancea, liderul PNL , Nini Săpunaru şi cel al PC-Ionel Cel Mare. Nini Săpunaru a ţinut să iasă în evidenţă printr-o cravată roşie, pe care a mărturisit că şi-a pus-o la gât în mod special pentru „viitorul preşedinte al regiunii de Sud-Est, Marian Oprişan”. Prilej pentru colegul său de parlament, PSD-istul Angel Tâlvăr, să-l ironizeze pentru faptul că vrea să impună o nouă modă în PNL.

117 delegaţi la Congres

PSD Vrancea va fi reprezentată la Congresul PSD din zilele de 19 şi 20 aprilie de 117 delegaţi. Potrivit lui Marian Oprişan, în stabilitrea numărului delegaţilor s-a ţinut cont de dinamica organizaţie şi, mai ales, de rezultatele obţinute în alegeri. 

Mai puteţi citi:

Liviu Oloeriu, reconfirmat preşedinte al PSD Focşani

Focşani

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite