FOTO VIDEO Hora Unirii la Focşani fără Victor Ponta. Baronul Oprişan a spus că vrea reforme ca pe vremea lui Cuza iar grupuri de tineri au cerut unirea cu Basarabia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1

În lipsa premierului, Guvernul a fost reprezentat de ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea şi Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

Circa 2000 de focşăneni, în marea lor parte elevi de la toate liceele din municipiu, dar şi din oraşele judeţului au venit în această după-amiază în Piaţa Unirii din Focşani să asiste la manifestările dedicate împlinirii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Mobilizarea şefilor judeţului ar fi fost şi mai mare dacă la eveniment ar fi venit premierul Victor Ponta, care până în această dimineaţă era dat ca participant cert la manifestări, dar primul ministru a preferat să rămână la Bucureşti, trimiţându-şi în schimb doi aghiotanţi, pe Liviu Dragnea şi Mircea Duşa.

La Focşani s-au mai aflat şi doi dintre membrii Curţii Constituţionale, Petre Lăzăroiu şi Toni Greblă, dar şi deputaţi şi senatori, preşedinţi de Consilii Judeţene, precum şi Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înalt Preasfinţitul Ciprian.

Frigul pătrunzător şi-a pus amprenta asupra participanţilor, elevii din licee părăsind Piaţa Unirii după circa o oră de tremurat, mai ales că din cauza unora dintre invitaţi, care nu sunt obişnuiţi cu punctualitatea, manifestările au început cu o jumătate de oră întârziere.

image
image

Foto

1

Pentru sărbătorirea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, organizatorii  au apelat la artişti de la Bucureşti, printre care Ion Dichiseanu, Gheorghe Zamfir, Radu Beligan, Veta Biriş, care au prezentat momente evocatoare, dar au oferit celor prezenţi reprezentaţii artistice.

O ideea proastă a organizatorilor a fost amplasarea scenei şi decorurilor pregătite pentru momentele artistice tocmai pe locul unde a funcţionat patinoarul, deci cu spatele la spectatori, care au fost nevoiţi să vadă în monitoare scenetele pregătite cu această ocazie, iar reprezentanţii presei nu au avut acces în acel perimetru.
În cuvântul său, Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, a făcut o comparaţie între situaţia de la 1859 şi momentul în care se găseşte România astăzi. 

2

„Cuza a pus bazele României moderne, iar noi avem şansa istorică a unui nou început. Românii nu mai vor ură, dezbinare şi incertitudine. La Focşani, în urmă cu 155 de ani, Kogălniceanu îi spunea lui Cuza: fie ca legea să fie deasupra arbitrariului, fie ca legea să fie puternică. Astăzi, noi avem obligaţia să facem o Românie în care cetăţenii să simtă că trăiesc într-o ţară dreaptă, în care drepturile şi libertăţile sunt respectate, într-o ţară în care există solidaritate, dar mai presus de orice profesionalism şi competenţă. Ţara are acum nevoie de reforme ca pe vremea lui Cuza. Astăzi, la Focşani, trebuie să spunem răspicat: piară duşmănia din ţară”, a spus Marian Oprişan în cuvântarea sa.

Momentul solemn s-a încheiat cu Hora Unirii.De precizat că pe tot parcursul manifestărilor, grupuri de tineri, printre ei şi basarabeni, au purtat pancarte pe care scriau "Vrem să ne unim".

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Moment jenant în Piaţa Unirii din Iaşi: protestatarii au huiduit şi în timpul momentului de reculegere pentru victimele din Apuseni

FOTO Cum era să ajungă oraşul Focşani Capitala Principatelor Române acum 155 de ani

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite