Fondurile de vânătoare din Vrancea, odinioară preferate de regii Carol al II - lea şi Ferdinand, sunt ocolite de străini
Direcţia Silvică şi AJVPS nu au încheiat niciun contract cu vânătorii străini, care ocolesc pădurile preferate în trecut de Carol al II-lea. Odinioară căutaţi de datorită faunei deosebite, munţii Babei Vrâncioaia duc lipsă nu numai de vânători, dar şi de anumite specii de vânat.
Dacă în trecut munţii Vrancei erau o adevărată comoară pentru vânătorii pasionaţi din rândul personalităţilor lumii precum regii Ferdinand şi Carol al II-lea sau fostul dictator Nicolae Ceauşescu ori Ion Gheorghe Maurer, acum străinii le ocolesc.
Zeci de vânători străini din Franţa, Spania, Luxemburg, Germania şi chiar din ţările arabe veneau cu sutele la vânătoare în judeţul nostru. În acest sezon însă, nici Direcţia Silvică şi nici Agenţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor (AJVPS) Vrancea nu au încheiat niciun contract cu vânătorii străini.
Şi numărul vrâncenilor înscrişi la partidele de vânătoare a scăzut, deşi pe listele Direcţiei Silvice şi ale AJVPS sut înscrişi peste 1.000 de practicanţi ai acestui sport.
Munţii Vrancei sunt recunoscuţi pentru vânatul mare dar şi pentru vânatul la iepure. Cota pentru acest an depăşeşte 300 de exemplare, cu toate acestea, vânătorii nu s-au grăbit să participe la partidele organizate de Direcţia Silvică şi AJVPS.
Pe de o parte tarifele de participare la vânătoare, cazarea, tarifele pentru trofee şi gonacii îi costă pe vânători sute, mii şi chiar zeci de mii de euro. Însă lipsa vânătorilor este justificată şi de dispariţia unor specii de vânat cum este de exemplu iepurele.
„La inundaţiile din 2005, din păcate, noi am pierdut mult din vânat. La ultima partidă de vânătoare au fost 400 de vânători şi au fost împuşcaţi doar 20 de iepuri. Acest aspect îl vom îndrepta într-un timp ceva mai îndelungat întrucât trebuie să se refacă habitatul de vânat", ne-a spus Mircea Grosu, purtătorul de cuvânt al AJVPS Vrancea.
Trofeele de mii de euro, vise
Vânătorii nu şi-au mai adjudecat un trofeu mare de ani buni. „Trofee mari nu prea au fost câştigate. Acum un vânător cheltuie în funcţie de ce vrea şi cât îşi permite. Poţi cheltui doar taxa de 25 de euro sau poţi cheltui sute de mii de euro pe trofee", ne-a spus şi Gabriel Burghelea (foto) de la Departamentul de Vânătoare al Direcţiei Silvice Focşani.
În prezent, este deschis, până la sfârşitul lunii, sezonul de vânătoare la iepuri, femela de căprior, cerb comun, cerb lopătar, jder, mistreţ, nevăstuică şi vulpe.
În martie se va deschide sezonul vânatului la urs, Vrancea fiind unul dintre habitatele reprezentative în ţară. Au fost declarate 400 de exemplare, cota permisă fiind de doar 10 exemplare.
În munţii Vrancei, mai exact la Soveja, fostul dictator Nicolae Ceauşescu a obţinut trofeul mondial la urs de 640 de puncte. Valoarea trofeelor pentru urşi este între 8.000 şi 12.000 de euro, iar la iepure de câteva sute de euro.





















































