Fonduri europene pentru perdele forestiere | adevarul.ro

Fonduri europene pentru perdele forestiere

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Beneficiarii Măsurii 221 - "Prima împădurire a terenurilor agricole", din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, pot primi finanţare nerambursabilă pentru înființarea de perdele forestiere cu rol de protecţie.

Investiţiile de acest tip se aplică pe suprafețele de teren agricol, de cel puțin 0,5 hectare, pe care se înființează plantația forestieră.

Pădurea trebuie păstrată până la atingerea vârstei exploatabilității, aceasta putând ajunge și la 40 de ani.
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit acordă în primul an sprijinul financiar pentru înființarea plantației, pentru lucrări de întreținere, dar şi compensații pentru pierderea de venit.

În anii doi, trei, patru şi cinci, beneficiarul va primi fonduri nerambursabile numai pentru lucrările de întreținere și pentru compensațiile de pierdere a venitului. După trecerea celui de-al cincilea an de la înfiinţarea pădurii, beneficiarul va continua să primească numai compensațiile de pierdere a venitului pentru încă zece ani.

Oprişan se pregăteşte de o stare de alertă şi pentru inundaţii

"În urma realizării acestor perdele forestiere vom avea pe viitor mai multe zone protejate de zăpadă viscolită, evitând în mare parte evenimentele dramatice produse în acest an. Totodată, perdelele forestiere sunt utile atât în iernile cu viscole puternice, cât și în timpul verilor, culturile fiind astfel apărate de vânturile uscate", spun specialiştii.

Pentru un hectar de teren agricol la câmpie, un fermier poate să primească în cinci ani 6.140 euro, fonduri nerambursabile.

Această sumă este compusă din 1.330 euro prima de înființare a plantației, plus 1.336 euro pentru lucrările de întreținere, la care se vor adăuga 3.474 euro compensațiile de pierdere a venitului.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite