Focşaniul istoric, privit cu reticenţă de localnici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Tărlungeanu nu este de acord cu proiectul Primăriei.
Nicolae Tărlungeanu nu este de acord cu proiectul Primăriei.

Arhitecţii de la Comisia locală de Patrimoniu Cultural Focşani au prevăzut în Planul Urbanistic General (PUG) un proiect prin care intenţionează să transforme municipiul în oraş istoric.

Nu se ştie încă dacă oraşul de pe Milcov va concura cu cele medievale din Ardeal însă, dacă proiectul va fi aprobat, vom locui în oraşul cu cele mai multe clădiri clasate ca monument istoric din ţară, raportat la suprafaţă şi număr de locuitori.

"În momentul de faţă în Focşani 127 de clădiri sunt declarate monument istoric şi alte 147 au fost identificate în cadrul acestui proiect peste 90 % fiind private locuite de cetăţeni. Pe raza a 100 de mp în jurul imobilelor totul trebuie să fie în criteriile impuse. Proprietarii nu au voie să modifice arhitectura şi trebuie să le întreţină că altfel vor fi amendaţi", ne-a declarat directorul Direcţiei de Cultură, Florin Micu.

Proprietarii se tem

Proiectul de transformare a municipiului într-unul istoric a fost avizat de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice însă va ajunge pe masa consilierilor locali abia în toamnă. Proprietarii vor primi facilităţi pentru credite bancare cu dobândă mică.

"Eu nu voi avea bani să plătesc credit chiar dacă îmi dă ei 30 % din valoare. Poate nu vreau să repar casa când vor ei. În plus eu vreau să vând casa şi să îi pun termopan. Va fi un mare impediment", ne-au spus Ana şi Nicolae Tărlungeanu, deţinătorii unui imobil cuprins în lista cu propunerile pentru clasare.

Alţii speră să primească bani de la primărie. "Eu mă bucur că vom avea oraşul sigur mai frumos şi vom primi ajutor, ceva bani de la edili", ne-a spus Gabriel Coşcoveanu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite