EXCLUSIV Omul – vampir a apărut la priveghiul unui tânăr din Focşani
0Pavel Vâlcu, bărbatul internat la ospiciu fiindcă în anii 1980 ar fi băut sângele morţilor, a venit vinerea trecută la priveghiul unui tânăr din Foşani decedat într-un accident de motoscuter. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, ar fi recurs la acestă metodă de a suge sângele morţilor după ce a fost păcălit de o femeie de etnie romă că aşa se va vindeca de schizofrenie.
Pavel Vâlcu, omul căutat de medici în anii 1980 după ce a evadat din ospiciul de la Poiana Mare, Dolj pentru că ar fi dezgropat morţi ca să le bea sângele, şi-a făcut apariţia, vinerea trecută, la priveghiul unui tânăr de 18 ani. Băiatul, Petrică Vasilache, decedase într-un accident de motoscuter. "El a venit cu o geantă şi o coroană. Jerba era veche, cred că a furat-o din cimitir. Cum a intrat în casa mortuară s-a dus direct la Petrică, s-a uitat la el şi a mormăit ceva dar nu a înţeles nimeni ce a zis. Tot stătea cu mâna la inimă. Când ne-am uitat mai atent la el, că nu îl cunoşteam, mi-am adus aminte de el", ne-a povestit Ionuţ, unul dintre cei prezenţi la priveghi în camera mortuară a bisericii "Sfântul Nicolae" de pe strada Coteşti nr. 1, Focşani, în care şi-a făcut apariţia omul - vampir (foto).

Vecinii veniţi la priveghi au rămas îngroziţi. "L-am luat la întrebări, ne tremurau picioarele de frică. El a zis că nu este adevărat ce scrie în ziare şi a fugit. Ne era teamă că se duce şi la fata aia care a murit la Gologanu de curând că am auzit că la tineri merge", ne-a spus unul dintre prietenii lui Petrică, prezent la faţa locului când şi-a făcut apariţia Pavel Vâlcu (foto).

Amic fals
Mama tânărului mort ne-a povestit că Vâlcu spunea că e chiar prieten cu fiul ei. "Spunea că era prieten cu copilul meu că i-a dat două perechi de pantaloni şi nişte pantofi dar mie nu mi-au lipsit niciodată aceste lucruri din casă", ne-a spus, îndurerată, Ionelia Vasilache. „Stătea numai cu mâna la inimă şi se căina. Tot zicea că este prieten. Când am auzit de la copii că face pe vampirul l-am gonit că ne-a speriat foarte tare. Şi aşa eram supăraţi", ne-a spus şi Viorica, femeia care vinde lumânări la biserica la care şi-a făcut apariţia omul - vampir.
Poliţiştii l-au prins în anii '80 când se ducea să înţepe cadavre
Potrivit informaţiilor publicate de Poliţie, înainte ca Vâlcu să evadeze din ospiciu, acesta obişnuia să meargă doar la morţi tineri fiind păcălit de o femeie de etnie romă că doar aşa va scăpa de schizofrenie.
Omul - vampir este născut în Tulcea. În anii ‘80 a terorizat mai multe familii din Constanţa, Iaşi şi Bucureşti răscolindu-le morţii în morminte. După ce au găsit mai multe cadavre înţepate în zona inimii, medicii de la morga din Constanţa l-au prins împreună cu poliţiştii pe Pavel Vâlcu în timp ce intra în camera în care se aflau morţii în unitate. "Angajaţii de la morgă ne-au spus «Cineva umblă la morţi». Asistasem la necropsia unui tânăr electrocutat şi îi ştiam rănile. A doua zi, era înţepat în inimă. Ştiam sigur că rana nu fusese acolo. Pe omul ăsta l-am pândit noaptea în cimitir şi l-am văzut cum venea la morminte. Apoi la morgă, l-am lăsat să spargă lacătul din camera unde se aflau morţii şi apoi l-am prins", povesteşte comisarul-şef de poliţie Dumitru Mihuţă, cel care a condus ancheta.
În anul 2.000, omul - vampir a venit în Vrancea. A fost îngrijitor la cinematograful "Balada" din Focşani câţiva ani apoi s-a mutat la Gura Caliţei unde şi-a făcut carte de identitate. Aşa i s-a găsit urma. Oamenii din sat spun că acesta obişnuieşte să stea pe lângă cimitire. "El este un om mărunţel. Stă mereu pe la biserică, pe lângă cimitir", ne-a spus chiar primarul din comună, Dragoş Bâtculescu.
Omul - vampir se plimbă liber în Vrancea
Deşi ar trebui să fie prins pentru că a evadat din ospiciu, omul Vampir se plimbă liber prin judeţ. Poliţiştii nu acţionează asupra sa întrucât nu este agresiv şi nu a fost dat în urmărire generală niciodată după ce a evadat din ospiciul de la Poiana Mare, Dolj. Doi agenţi de poliţie s-au sesizat după ce reporterii Adevărul de seară l-au găsit pe Pavel Vâlcu la locuinţa din comuna Gura Caliţei şi au stat de vorbă cu el însă nu au luat nici o măsură. Ba mai mult, Vâlcu a fost condamnat la câţiva ani de închisoare în trecut pentru furt autorităţile neştiind că a evadat de la ospiciu întrucât nu a fost dat în urmărire.
Pavel Vâlcu neagă acuzele ce i se aduc şi susţine că nu ştie de ce a fost internat la ospiciu. „Eu nu am făcut aşa ceva. Cum să sug eu sângele la morţi? Nu e adevărat!", a spus acesta.
Drama lui Vâlcu, povestită chiar de el reporterilor noştri care l-au găsit la gazda la care a locuit în Gura Caliţei: „Mama a fost câine, nu om. La şase luni a vrut să mă omoare, m-a legat de mâini şi de picioare şi m-a lăsat la gunoi. Noroc că a trecut pe acolo un soldat care a întrebat ce e cu copilul. Am şi acum rănile de la mâini".
Poartă doliu pentru morţi necunoscuţi
Nelu Bocu (foto), cel care l-a găzduit timp de trei ani la Gura Caliţei pe omul - vampir a rămas îngrozit când a auzit pe cine a ţinut în casă. Acesta i-a găsit certificatul de naştere în camera în care l-a găzduit.

„Am certificatul lui de naştere să vină să şi-l ia de aici. Doamne cum nu ştii pe cine ţii în casă. El este credincios aşa dar avea obiceiuri ciudate. Purta doliu pentru fiecare mort. Zicea că poartă pentru morţi din mai multe localităţi deşi nu îi cunoştea. Avea şi obsesii cu florile. Nu ştiu de unde venea cu flori dar le dădea la femei", ne-a spus acesta.