Directorul Colegiului Tehnic "Ion Mincu" s-a retras din concursul pentru funcţiile de conducere din liceu. Un coleg îl acuză că a falsificat documente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jan Zbârciog se apără şi spune că s-a retras din cursă pentru că nu vrea să strice liniştea din cancelarie. El menţionează că nu a falsificat documente.

În ziua finală de depunere a contestaţiilor pentru funcţiile de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ din Vrancea, unul dintre candidaţi s-a retras din concurs.

Este vorba despre Jan Zbârciog, directorul Colegiului "Ion Mincu" din Focşani, care a candidat atât pentru funcţia de director, cât şi pentru cea de director adjunct. În urma concursului desfăşurat în urmă cu câteva zile, acesta a pierdut postul de director plin, în detrimentul colegei sale, Manuela Petrea, dar punctajul obţinut i-a permis să-şi adjudece postul de director adjunct.

Ieri însă, acesta a decis să se retragă definitiv din concurs, cel mai probabil în urma sesizării făcute de fostul director al colegiului, Vasile Lupu. Acesta a acuzat că Jan Zbârciog s-a folosit de documente false pentru a participa în competiţie.

"Am un coleg care mă tot presează şi vreau să sting acest conflict, să aduc normalitatea în şcoală. Mi-a făcut 270 de sesizări într-un an de zile. O să demonstrez că nu este adevărat ceea ce spune, legat de documentele false. Este păcat pentru  o ambiţie să stricăm atmosfera din cancelarie şi din această cauză am făcut un pas înapoi", ne-a spus Jan Zbârciog.

Profesorul Vasile Lupu, fostul director al Colegiului "Ion Mincu", aflat în conflict cu actualul director, spune că i-a făcut doar patru sesizări acestuia.

"El m-a reclamat primul la poliţie. Eu am spus de la început că nu este în stare să fie director de şcoală. Cele trei sau patru sesizări pe care i le-au făcut au avut ca obiect abuzurile pe care acesta le comite Inspectoratul Şcolar mi-a dat dreptate, dar nu s-a luat nicio măsură. Nu eu sunt vinovat că s-a retras din concurs, ci dânsul, pentru că a folosit documente false. Văd că Inspectoratul Şcolar îl ţine în continuare director, deşi  trebuia demis de urgenţă", ne-a declarat Vasile Lupu.

Inspectorul general şcolar Dorin Cristea ne-a confirmat retragerea lui Jan Zbîrciog din concurs, dar nu ştie de documentele false.

"S-a retras din concurs şi nu este singurul. Din moment ce s-a retras, nu mai face obiectul niciunui studiu din partea noastră. Vor fi mai multe posturi de conducere în şcoli care rămân vacante şi probabil va fi organizat un alt concurs", ne-a spus Dorin Cristea.

Ministerul Educaţiei face anchete pentru fraudarea concursului

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a confirmat că pe rol sunt mai multe anchete penale pentru posibile fraude la concurs.

„Ne aflăm în plin proces de depunere a contestaţiilor. Cred că suntem datori profesorilor cu un răspuns clar referitor la posibilitatea contestării probei de evaluare a CV-ului. Am purtat în ultimele zile mai multe discuţii, cu jurişti şi colegi din minister, pentru a identifica modalităţi de rezolvare a situaţiilor semnalate. În acest moment, există mai multe anchete penale deschise ca urmare a sesizărilor inspectoratelor şcolare judeţene sau ale candidaţilor. Pentru ca anchetele să îşi urmeze cursul firesc, iar cei care au încălcat legea să plătească, nu este oportună, din punct de vedere juridic, o intervenţie administrativă“, a declarat Dumitru.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite