De ce au fost trimişi în judecată de DNA cei 13 vrânceni cu funcţii înalte. Prejudiciul se ridică la 3 milioane de euro
0Aceştia sunt învinuiţi pentru infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
Pe rolul Tribunalului Brăila a fost înregistrat dosarul penal 164/113/2017, pentru judecată pe fond, dosar în care mai multe persoane, nume sonore din Vrancea, actuali şi foşti funcţionari publici, sunt învinuiţi pentru fapte de corupţie.
Printre cei trimişi în judecată se află fostul prefect Mircea Dragoş Valentin, în prezent inspector guvernamental, Mioara Flenchea-fost subprefect, Daniela Olaru-arhitectul şef al judeţului, Daniel Bunghez-şeful ADS Vrancea, Emilian Diaconu-ex director la Cadastru, Laurenţiu Dumitrache-fost şef al Direcţiei Silvice Vrancea.
Pentru ce sunt învinuiţi
Procurorii DNA au cercetat în acest dosar modul ilegal cum s-a retrocedat o suprafaţă importantă de pădure, fără acte, de mai multe ori. Mulţi din inculpaţi erau atunci membri în Comisia Judeţeană de Fond Funciar, care aproba restituirea terenurilor.Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, a inculpaţilor:
DIACONU EMILIAN, MANOLACHE LIVIU IULIAN, MIRCEA DRAGOŞ VALENTIN, MURGU COSTICĂ FLORIN şi DUMITRACHE LAURENŢIU, la data faptelor membri ai Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Forestiere Vrancea cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
PĂVĂLOAIE MIHAELA, DUŞU DIANA ANGELA, FLENCHEA MIOARA, BUNGHEZ DANIEL, POPA VALENTIN, LEPĂDATU FĂNEL şi OLARU DANIELA, la data faptelor membri ai Comisiei Judeţene pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor forestiere Vrancea, cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
FURTUNĂ GABI, la data faptelor consilier juridic în cadrul Serviciului verificarea legalităţii actelor, a aplicării actelor administrative şi contencios administrativ din Instituţia Prefectului jud. Vrancea şi membru al Grupului de lucru de pe lângă Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Vrancea, cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Ce au reţinut procurorii în rechizitoriu
"În datele de 22.06.2006 respectiv 18.10.2006, inculpaţii menţionaţi mai sus, cu intenţie, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în sensul că, în contextul reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri, aceştia nu au verificat legalitatea propunerilor înaintate de Comisiile locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul primăriilor comunelor Străoane, Răcoasa şi Ţifeşti, judeţul Vrancea, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora.
Ca urmare a acestei conduite, prefectul judeţului Vrancea a emis două hotărâri de validare a reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa totală de 500 ha pădure care, la scurt timp, a şi fost vândută de proprietar cu suma totală de 1.350.000 lei.
Acest lucru a fost posibil în condiţiile în care persoana care solicita reconstituirea dreptului de proprietate nu a dovedit calitatea de proprietar expropriat (cererile au fost formulate pentru suprafeţe de pădure diferite, după autori diferiţi şi cu vocaţie succesorală diferită şi nici nu au fost depuse la dosar documente doveditoare ale amplasamentelor suprafeţelor de teren).
Direcţia Silvică Vrancea a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 13.834.235 lei (aproximativ 3 milioane euro).
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Diaconu Emilian, Manolache Liviu Iulian, Mircea Dragoş Valentin, Murgu Costică Florin, Dumitrache Laurenţiu, Păvăloaie Mihaela, Duşu Diana Angela, Flenchea Mioara, Popa Valentin, Lepădatu Fănel şi Olaru Daniela.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză şi de a se desfiinţa titlurile de proprietate şi hotărârile prefectului, în vederea restabilirii situaţiei anterioare.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în rechizitoriul DNA.