Cum a ales un preot să salveze noaptea  Învierii pentru credincioşii pe care îi păstoreşte: „Vă iubesc, mi-e dor de voi, rămâneţi acasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Valeriu Roscan
Preotul Valeriu Roscan

Îndemnul adresat de preot credincioşilor din parohia sa, dar şi gestul pe care îl face în aceste momente ar putea constitui model de urmat.

Preotul Valeriu Roşcan, paroh la biserica din satul Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, poate fi considerat în această perioadă de pandemie mondială, care se suprapune cu Sărbătorile Pascale, un model pentru restul slujitorilor bisericilor din întreaga ţară.

În vreme ce unii credincioşi şi chiar înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române pun presiune pe autorităţi să fie deschise publicului bisericile în noaptea de Înviere, preotul Roşcan susţine că măsurile dispuse de cei care conduc statul român, încă de la instituirea stării de urgenţă, sunt de natură a proteja populaţia. 

Iar acest neajuns, cauzat de imposibilitatea oamenilor de a participa la slujba de Înviere, pentru a duce acasă Lumina Sfântă, poate fi rezolvat foarte simplu. Concret, preotul spune că împreună cu dascălul va aprinde lumânări la toate mormintele din cimitirul parohiei pe care o păstoreşte. În plus, credincioşii vor avea parte şi de alte surprize.

"Dragii mei, ENORIAŞI AI PAROHIEI DRAGOSLOVENI...! Datorită măsurilor luate de către autorităţi, măsuri binevenite în sprijinul protejării sănătăţii noastre, fac acest apel către Voi toţi, fiii mei duhovniceşti ca în noaptea ÎNVIERII lui HRISTOS Domnul sa rămâneţi ACASĂ!.... Prin contribuţia unor oameni credincioşi, vrednici şi responsabili, vom putea aduce LUMINA INVIERII la casele dumneavoastră după oficierea Slujbei ÎNVIERII şi a SF. LITURGHII! Acest lucru se va întâmpla între orele 3 şi 5 ale dimineţii! Ştiu ca nu aveţi posibilitatea de a ajunge la mormintele celor dragi, drept pentru care, în Noaptea ÎNVIERII va fi o persoana care va pune câte o lumânare tip candela la toate mormintele din cimitir!...., După oficierea Slujbei, voi merge însoţit de cântăreţ în toată parohia lăsând mai multe lumânări tip candela pe toate străduţele parohiei, precum şi la toate Troitele din parohie! Tot acolo, la troiţe veţi găsi şi Sf. Pască!..... Va rog sa fiţi responsabili..., să rămâneţi acasă!...., Ştiu că este greu,..., şi vă scriu cu lacrimi în ochi....., căci mi-e dor de fiecare dintre voi..., dar bine este să ne protejăm...., să nu îngreunăm munca autorităţilor...., a medicilor..., a poliţiştilor, jandarmilor, a celor din armată şi a tuturor celor ce acum sunt în spitale, luptând cu boala ori în stradă pentru binele nostru! Vă iubesc..... Şi vă rog să-mi respectaţi cuvântul!..... Rămâneţi acasă...., NOI VENIM ŞI VĂ VESTIM ÎNVIEREA LUI HRISTOS! Răbdare să aveţi.... Ajungem la toţi, între 3 şi 5 ale dimineţii! Va iubesc şi Va îmbrăţişez cu drag! Hristos în mijlocul nostru!", îşi încheie preotul Roşcan epistola către credincioşii pe care îl păstoreşte.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite