Criza îi trimite pe focşăneni la târgul de vechituri/ Vezi aici ce scot comercianţii pe tarabe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vechiturile pot fi cumpărate la preţuri foarte accesibile
Vechiturile pot fi cumpărate la preţuri foarte accesibile

Mare zarvă la raionul de vechituri din Obor. Nu mai mult de zece comercianţi îşi scot la vânzare „antichităţile" în fiecare săptămînă pentru a-şi putea câştiga existenţa.

Focşănenii pot găsi aici cele mai trăsnite lucruri, de la maşini de cusut sau instrumente muzicale vechi de peste o sută de ani până la încărcătoare de telefon, piese pentru maşini ori fiare de călcat de pe vremea bunicilor.

De asemenea, obiectele electrocasnice se vând foarte bine, mai ales că multe dintre ele sunt în stare foarte bună de funcţionare.Cătălin Maraşanu este unul dintre clienţii fideli ai tîrgului de vechituri, încă din anii 89. „De mai bine de 20 de ani îmi cumpăr de aici cărţi şi scule pentru gospodărie. Găsesc lucruri bune, la preţuri foarte accesibile", spune clientul.

Lipsa banilor îi determină pe comercianţi să expună pe tarabe chiar şi obiecte de suflet, colecţii întregi de monede sau cd-uri ori ceasuri moştenite de la părinţi.

„Vin în târg de un an încoace şi scot la vânzare diverse obiecte, sfeşnice, vaze, ceasuri, ceainice sau tablouri. Sunt nevoit să practic acest tip de comerţ, pentru că am nevoie de bani", spune Mihai Lungu.

Chiar dacă uneori nu câştigă mai mult de 150 de lei pe zi, vânzătorii de obiecte vechi nu au altă sursă de venit.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite