Consiliul Judeţean se angajează că va finaliza amenajarea Crângului Petreşti până la sfârşitul acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În şedinţa ordinară de marţi a aleşilor judeţeni, aceştia vor vota prelungirea contractului de finanţare aferent acestui proiect, până la data de 31 decembrie 2016.

Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, propune un nou termen, ultimul, pentru finalizarea proiectului de amenajare a ariei naturale de interes local Crângul Petreşti.

După ce focşănenii au fost asiguraţi că pe 31 decembrie 2015 vor putea păşi în crângul modernizat cu bani europeni, valoarea investiţiei fiind de peste cinci milioane de euro, acest lucru nu a fost respectat, vinovate fiind găsite firmele care au primit contractul, cu care există şi un litigiu în instanţă.

În luna mai, contractul a fost atribuit altor firme, de data aceasta locale, iar acelaşi Marian Oprişan a spus că la sfârşitul lunii septembrie 2016 lucrarea va fi finalizată. În şedinţa de marţi, aleşii vor vota însă prelungirea contractului de finanţare aferent acestui proiect, până la data de 31 decembrie 2016. Valoarea investiţiei de 14,3 milioane de lei.

Chiar dacă lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului, focşănenii vor ajunge cu greu însă în Crângul Petreşti, având în vedere că în paralel se derulează lucrările de refacere a drumului judeţean spre Mirceşti, investiţie care are ca termen de finalizare sfârşitul anului viitor.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite