Colegiul „Al. I. Cuza” şi Şcoala Nr. 7, în primele cele mai exigente 50 de şcoli din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegiul Naţional "Al. I. Cuza"
Colegiul Naţional "Al. I. Cuza"

În cursul analizei efectuate de Ministerul Educaţiei Naţionale cu privire la rezultatele elevilor la sfârşitul clasei a VIII-a, a fost comparată media de absolvire a ciclului gimnazial (clasele V-VIII) cu media notelor obţinute la Evaluarea Naţională la sfârşitul clasei a VIII-a.

Această analiză a fost calculată pentru fiecare elev, apoi centralizată pe şcoală, pe judeţ şi pe ţară.

Analiza a relevat că există şcoli la care, în medie, rezultatele la Evaluarea Naţională sunt mai bune decât cele obţinute pe parcursul anului şcolar, ceea ce indică exigenţă pe parcursul anului şcolar şi corelarea notelor cu nivelul real al elevilor.

Astfel, în urma analizei mediilor de absolvire şi celor de la Evaluarea Naţională a rezultat că în Vrancea Colegiul „Al. I. Cuza” şi Şcoala Nr. 7 sunt cele mai exigente şcoli.

Cei 27 de absolvenţi de la Colegiul „Cuza” au avut media în ciclul gimnazial de 9,33 şi 9,23 media de la Evaluarea Naţională, diferenţa fiind de zece sutimi.

La Şcoala Nr.7, media de absolvire a celor 20 de absolvenţi a fost de 8,75 iar cea de la evaluare de 8,60, diferenţa fiind de 15 sutimi.

Analiza este una incorectă, care nu ia în calcul şi partea calitativă, unde se remarcă elevii de gimnaziu de la Colegiul Naţional „Unirea”, cei 29 de absolvenţi fiind cotaţi cu cele mai bune medii de absolvire, respectiv 9,69, în timp ce media la Evaluarea Naţională a fost de 9,44.

Toate cele trei şcoli au avut câte o singură clasă de a opta în planul de şcolarizare, spre deosebire de Şcoala „Ştefan cel Mare”, care a avut patru clase de a opta şi unde media de absolvire a fost destul de mare, 9,44, mult faţă de cea de la Evaluarea Naţională, unde media generală a fost de 8,80.

Există însă şi şcoli la care rezultatele la Evaluarea Naţională au fost mult mai slabe decât cele obţinute, în medie, la clasă. Aceasta poate indica lipsă de exigenţă, uşurinţă în acordarea notelor mari, ceea ce nu poate decât să dăuneze elevilor care, în acest fel, nu îşi cunosc nivelul real.

Este cazul Şcolii "Eremia Grigorescu" din Mărăşeşti, unde potrivit mediilor de la Evaluarea Naţională elevii ar fi rămas repetenţi, media fiind 4,27, în timp ce media de absolvire a fost de 7,78. o diferenţă de peste 3,5 puncte.

Mai puteţi citi:

Rezultate Evaluare Naţională 2013 Focşani

EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Ierarhia pentru admiterea la liceu în VRANCEA. 11 elevi din judeţ au obţinut 10 "curat"


 

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite