Clienţi ai unei bănci din Focşani, despăgubiţi pentru clauze abuzive în contractele de credit

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tot mai mulţi clienţi se arată nemulţumiţi de condiţiile impuse de bănci
Tot mai mulţi clienţi se arată nemulţumiţi de condiţiile impuse de bănci

Potrivit şefei Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Vrancea, despăgubirile de care au beneficiat un număr de zece persoane care au luat credite de la aceeaşi bancă se ridică la peste 100.000 de lei.

Mirela Bîznă, şefa Protecţiei Consumatorilor Vrancea, a precizat că probleme au fost la creditele contractate în franci elveţieni, valoarea despăgubirilor fiind cuprinsă între 150 şi 5100 de franci elveţieni.

„În urma acţiunilor întreprinse şi a sesizării instanţelor de judecată, în majoritatea cazurilor instanţa a dat dreptate comisarilor, dispunând înlocuirea clauzelor abuzive şi, în unele cazuri, restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze. Valoarea totală a despăgubirilor se ridică la aproape 29.497 de franci elveţieni, adică 103.247 de lei", a afirmat Bîznă, citată de Agerpres.

Focşăneanul care a pus sistemul bancar la colţ! A obligat BCR-ul să îi modifice dobânda şi comisioanele prin instanţa de judecată!

Aceasta a mai spus că anul trecut au fost finalizate acţiuni în instanţă împotriva băncilor prin care au fost încasate trei amenzi în valoarea totală de 180.000 de lei.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite