Buget istoric, de 150.000 de euro, alocat de Primăria Focşani pentru petrecerile de sărbători. Teatrul Municipal, folosit din nou ca paravan pentru mofturile edililor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii municipali au votat în această seară alocarea de la bugetul local a unei sume impresionante de bani pentru manifstările care vor avea loc cu ocazia Crăciunului şi Anului Nou.

Aleşii municipali s-au reunit în această după amiază în şedinţă de îndată pentru rectificarea bugetului municipiului Focşani.

Urgenţa şedinţei a fost dată de aprobarea unei sume enorme de bani către Teatrul Municipal, bani cu care urmează să fie acoperite costurile manifestărilor care vor avea loc în Piaţa Unirii în perioada Crăciunului şi  Anului Nou.

Ca şi anul trecut, Teatrul Focşani se transformă în instituţie de impresariat, urmând să contacteze firme care se ocupă de distracţia copiilor şi a adulţilor. Banii vor fi cheltuiţi pentru scena pe care probabil vor urca artiştii în noaptea de Revelion, pe "Televiziunea lui Moş Crăciun", fără ca iniţiatorul proiectului să prezinte, aşa cu ar trebui, un deviz al cheltuielilor. 

Deşi consilierul liberal Tudorel Trofin a încercat să introducă un amendament de înjumătăţire a sumei, urmând ca diferenţa de bani să fie trecută în fondul de rezervă, majoritatea PSD-UNPR din consiliul local a aprobat ceea ce era dinainte stabilit. 

Este cea mai mare sumă de bani pe care consiliul local o alocă vreodată pentru acest gen de manifestări.

În urmă cu doar o săptămână, Consiliul Local a mai aprobat încă 160.000 de lei pentru închirierea unui patinoar de 700 mp, care se montează în aceste zile şi la care, chipurile, publicul va avea acces gratuit dacă vine cu patine de acasă.

Mai puteţi citi:

Teatrul „Mr. Gh. Pastia”, instituţie de impresariat revelioane din banii focşănenilor

Aleşii municipali au hotărât în această seară, în mod deloc transparent, alocarea a 500.000 de lei Teatrului „Pastia”. Potrivit informaţiilor noastre, banii ar urma să se adauge celorlalţi 550.000 de lei alocaţi de Consiliul Judeţean pentru organizarea Revelionului.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite