Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei: „În Biserica Ortodoxă, nu-şi au locul manifestări democratice de tip sindicalist”
0Reprezentanţii Arhiepiscopiei spun că nu vor ceda în faţa presiunilor străzii, ci vor aştepta întoarcerea, prin pocăinţă, „a celor neascultători, în staulul Bisericii”.
Cazul celor trei vrânceni excomunicaţi din Biserica Ortodoxă, Gavrilă Romică, Panaite Nela şi Baneş Elena Daniela, printr-o decizie a Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, continuă să nască reacţii.
Printr-un comunicat de presă, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei precizează că aceste dezbateri aprinse în spaţiul public „trădează necunoaşterea problemelor bisericeşti”, susţinând în continuare că sancţiunea aplicată celor trei persoane a fost una justă. Într-o înşiruire de motive care au dus la această sancţiune, sunt pomenite faptele săvârşite de respectivii, cu intenţia de a produce o schismă în interiorul comunităţii de credincioşi.
Sunt amintite aici faptul că aceştia „au instigat credincioşii de a nu contribui la colecta organizată în toate bisericile din Patriarhia Română, în perioada Postului Crăciunului, organizarea mai multor proteste în stradă, în faţa sediului Protoieriei Focşani I, contestarea deciziilor Centrului Eparhial în chestiuni privitoare la cler, proferarea de ameninţări la adresa ierarhului, transmise pe diferite căi, tulburarea slujbelor religioase şi, îndeosebi, a Sfintei Liturghii, în toate duminicile şi sărbătorile, începând cu data de 14 septembrie 2014 şi până în prezent”, arată Arhiepiscopia.
Este amintită şi încercarea eşuată de rezolvare a conflictului, prin întâlnirile ierarhului Ciprian cu grupul de enoriaşi, ajungându-se în cele din urmă la sentinţa a Permanenţei Consiliului Eparhial, din data de 7 mai 2015, care, după lungi dezbateri, a aprobat propunerea de sancţionare duhovnicească a „credincioşilor“ respectivi.
„Fără îndoială, sancţiunea aplicată acestora din urmă este una gravă, din punct de vedere duhovnicesc, presupunând îndepărtarea lor de la comuniunea euharistică, dar şi privarea de orice altă asistenţă religioasă, din partea slujitorilor Bisericii. Gravitatea sancţiunii a fost, însă, pe măsura gravităţii situaţiei pe care cei trei au generat-o, în mod conştient şi liber, refuzând să înţeleagă faptul că, în Biserica Ortodoxă de pretutindeni, nu-şi au locul manifestări democratice de tip sindicalist. Biserica nu funcţionează asemenea partidelor politice sau a asociaţiilor şi fundaţiilor de orice fel, chiar dacă ea prezintă formele de organizare ale unei instituţii omeneşti”, arată Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei spun că o asemenea sancţiune nu a mai fost pronunţată de foarte multă vreme şi nu constituie un titlu de laudă pentru Biserică, în sensul că aceasta s-ar fi adaptat la modernitate, ci, dimpotrivă, un semn de prea multă îngăduinţă şi că cele două sancţiuni nu sunt irevocabile.
„Atât cei canonisiţi, cât şi cei excomunicaţi au posibilitatea să reintre în comuniune cu episcopul, preoţii şi dreptcredincioşii creştini ortodocşi, dacă vor face fapte vrednice de pocăinţă, în sensul că trebuie să renunţe la manifestările lor antibisericeşti şi să facă pocăinţă, în scris şi verbal, în faţa comunităţii pe care au tulburat-o, prin acţiunile lor. Nu ierarhul are nevoie de pocăinţa lor, întrucât acesta i-a iertat în mai multe rânduri, ci Biserica lui Hristos, care a fost rănită prin faptele lor de neascultare”, arată Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
În încheiere, reprezentanţii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei spun că nu vor ceda în faţa presiunilor străzii sau a celor de tip mediatic, ci vor aştepta, întoarcerea, prin pocăinţă, „a celor neascultători, în staulul Bisericii”.
Între timp, sâmbătă şi duminică au continuat protestele la biserica Sf. Andrei faţă de decizia de excomunicare a celor trei.
Vă mai recomandăm:
Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a hotărât în şedinţa din data de 7 mai excomunicarea şi canonisirea din Biserica Ortodoxă a 11 enoriaşi din parohia „Sf. Andrei din Focşani”.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei spun că cei trei enoriaşi excomunicaţi din Biserica Ortodoxă nu vor beneficia de asistenţă religioasă, nici măcar de slujba de înmormântare, dacă nu se vor pocăi şi nu îşi vor cere iertare în faţa comunităţii.