Aproape jumătate din inspectorii şcolari din Vrancea, schimbaţi din funcţie. Cine sunt noile achiziţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ISJ Vrancea
ISJ Vrancea

Noul an şcolar este aproape de debut, iar pe lângă şedintele din ultima perioadă pentru repartizarea cadrelor didactice pe posturi la nivelul Inspectoratului Şcolar Vrancea se discută intens despre "primenirea" instituţiei cu cadre de nădejde.

Potrivit unor informaţii de ultimă oră, s-a decis înlocuirea a opt inspectori şcolari din echipa actuală, care numără 21 de inspectori şcolari (posibil să mai fie şi alte schimbări). Astfel, postul de inspector la învăţământ profesional şi tehnic, ocupat de Carmen Oprea, îi va reveni Mihaelei Fiştoc, consilier educativ la Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu".

 Un alt inspector care va fi înlocuit este cel de istorie, Cătălin Mocanu, care nu ar fi răspuns comenzilor conducerii IŞJ Vrancea. Acesta va reveni la catedră, la Şcoala Gimnazială "Anghel Saligny", urmând să lase locul Marianei Dascălu, de la Liceul de Artă "Gh. Tattarescu". Schimbare va fi şi în ce priveşte postul de inspector de chimie, unde Andreea Vârnă va fi înlocuită de profesoara Cristina Enoiu, de la Colegiul Tehnic “Valeriu D. Cotea”.

La limba şi literatura română, Teodora Bentz (Colegiul Naţional ”Al. I. Cuza”) va fi înlocuită de Gabriela Tamara Mocanca. Inspector de geografie va fi Ionelia Afrodita Morunglav, care îi ia locul profesorului Ovidiu Allen Vasile. Inspector de limbi romanice va fi Adriana Bratu, profesor de limba franceză la Şcoala Gimnazială ”Vasile Iftimescu” din comuna Valea Sării, care o înlocuieşte pe Narciza Marin.

Schimbare va fi şi la limbi germanice, postul de inspector şcolar urmând a fi ocupat de Gabriela Scutaru, profesor de limba engleză la Şcoala Gimnazială din comuna Măicăneşti (în locul Marilenei Gurgu). În fine, postul de inspector şcolar pe proiecte educaţionale, deţinut de Tincuţa Zahariuc, va fi ocupat de profesorul Ionuţ Ţandără. Aceste modificări au fost, deja, validate în şedinţa Consiliului de administraţie al IŞJ Vrancea, desfăşurată în cursul zilei de astăzi.

De menţionat că la nivelul IŞJ Vrancea, niciun inspector nu are concurs, la fel şi în ce priveşte conducerea instituţiei, reprezentată în prezent de Lauriana Ailincuţei (inspector general) şi Aurel Şelaru (inspector general adjunct), ambii membri ai PSD Vrancea.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite