Alexandra Voicu a fost votată preşedinta Consiliului Judeţean al Elevilor

Alexandra Voicu
„Unirista" a preluat ştafeta de la „cuzistul" Alexandru Munteanu, căruia i-a expirat mandatul în această funcţie, dar care va rămâne pe mai departe şeful pe ţară al elevilor.
Eleva Alexandra Voicu, de la Colegiul Naţional „Unirea", va conduce pentru următorii doi ani Consiliul Judeţean al Elevilor din Vrancea, organism care reprezintă interesele elevilor din judeţ.
„Unirista" a obţinut această funcţie în urma alegerilor care au avut loc la sfârşitul acestei săptămâni.
Ea va face echipă cu alţi nouă elevi de la tot atâtea unităţi de învăţământ liceal, care au fost aleşi în structura de conducere a Consiliului Judeţean al Elevilor.























































