Ajutoare băneşti pentru biserici din bugetul Primăriei Focşani. Câţi bani ajung la parohii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Misăilă
Cristi Misăilă

Mai multe parohii din Focşani, printre care şi Protoieria 1, au cerut bani de la municipalitate pentru lucrări de investiţii.

În şedinţa de Consiliu Local de joi au fost pregătite şase proiecte de hotărâri privind alocarea unor sume de bani către Protoieria Focşani 1 şi cinci parohii.

Este vorba despre o sumă totală de 200.000 de lei. Cei mai mulţi bani îi va primi Protoieria Focşani 1, care solicită această sumă pentru lucrări de reparaţii capitale la sediul aflat vizavi de Electrica.

Totodată, sume cuprinse între 15.000 şi 25.000 de lei ajung către alte parohii, respectiv „SF. Apostoli Petru şiPavel", „Buna-Vestire", „Sf. Ierarh Mucenic Teodosie", “ Jelaboi”, “Parohia Tuturor Sfinţilor”, unde preoţii au început lucrări de investiţii şi acum nu mai au bani pentru finalizare, în special fiind vorba de picturi şi refaceri acoperiş.

Lună trecută, consilierii au aprobat alocarea a două milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă “Sf. Cuvioasă Parascheva”.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite