A debutat o nouă ediţie a „Festivalului Şanselor Tale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ateneul di Focşani
Ateneul di Focşani

Manifestarea se desfăşoară între 17 şi 21 noiembrie, sub genericul „Anului Brâncoveanu”pentru promovarea spiritului românesc şi susţinerea valorilor noastre naţionale.

Începând din anul 2000, în România, se organizează, târgul naţional de educaţie continuă, sub genericul FESTIVALUL ŞANSELOR TALE. Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului este Asociaţia Universităţilor Populare Germane – Proiect România. După retragerea acesteia din România, proiectul a fost gestionat la nivel naţional de Asociaţia EUROED Bucureşti.

Din 2006, Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia” Focşani este coordonator zonal al Festivalului Şanselor Tale care, anul acesta se va desfăşura în perioada 17-21 noiembrie 2014.

Partenerii noştri în organizarea activităţilor educative cuprinse în agenda festivalului, au fost an de an: Şcoala Postliceală Sanitară „HIPPOCRATE” Focşani, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobeşti, Unităţi şcolare din municipiul Focşani, Centrul Educaţional de Zi „Dănuţ” Broşteni, Asociaţia „Fii Cel ce Eşti” CREAT, Asociaţia Centrul de Voluntariat Vrancea, Clubul Pensionarilor din Municipiul Focşani

 MARŢI, 18 NOIEMBRIE 2014,

• ora 10:00, la sala “Florentin Delmar” a Ateneului Popular
Atelier – „Armonia vârstelor”- dialog artistic între generaţii”
Organizator: Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia”
Partener: Şcoala Postliceală Sanitară “Hippocrate” Focşani,
                Clubul Pensionarilor din Municipiul Focşani
• ora 16:00, la Colegiul Tehnic “Ion Mincu”
Proiectul: Patrimoniu cultural naţional
Prezentare multimedia şi expoziţie fotodocumentară: „Patrimoniul naţional intrat în zestrea de aur a omenirii”
Organizator: Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia
Partener: Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Focşani, Asociaţia “Fii Cel ce Eşti” CREAT

MIERCURI, 19 NOIEMBRIE 2014

• ora 12:00, la sala “Florentin Delmar” a Ateneului Popular
Proiectul: Patrimoniu cultural naţional
Prezentare multimedia: „2014, Anul Brâncoveanu. Stilul brâncovenesc în arhitectura românească”
Organizator: Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia” a Ateneului Popular
Partener: Şcoala Postliceală Sanitară “Hippocrate” Focşani,
                Colegiul Tehnic “Ion MIncu” Focşani
• ora 18:00, în foaierul Ateneului Popular
Expoziţia fotodocumentară: „George Enescu, primul compozitor român care a intrat în patrimoniul cultural mondial”
Organizator: Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia
Partener: Muzeul  Naţional “George Enescu” Bucureşti
• ora 18:00, la sala “Gh. Pastia” a Ateneului Popular
Proiectul: Stagiunea camerală
Concert de pian la 4 mâini “George Enescu”
Organizator: Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia

 JOI, 20 NOIEMBRIE 2014

• ora 10:00, la Şcoala Postliceală Sanitară “Hippocrate” din Focşani
Proiectul: Civilizaţiile lumii
Prezentare multimedia: “Hai-hui prin Londra  – note de călătorie”
Organizator: Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia”
Partener: Şcoala Postliceală Sanitară “Hippocrate” din Focşani
      Asociaţia “Fii Cel ce Eşti” CREAT
• ora 12:00, la Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu” Odobeşti
Proiectul: Patrimoniu cultural naţional
Prezentare multimedia: „2014, Anul Brâncoveanu. Stilul brâncovenesc în arhitectura românească”
Organizator: Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia” a Ateneului Popular
Partener: Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu” Odobeşti
• ora 14:00, la Centrul de Zi “Dănuţ” Broşteni
Proiectul: Jurnal cultural european
Prezentare multimedia: „Capitale cultural europene 2014 – Riga (Letonia) şi Umea (Suedia)”
Organizator: Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia”
Partener: Centrul de Zi “Dănuţ” Broşteni
• ora 17:30 în foaierul Ateneului Popular
Expoziţia de pictură “Artă şi contemplare” – pictor Ion Coţovanu, Iaşi
Organizator: Galeria de Artă “Hidalgo”
Partener: Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia

VINERI, 21 NOIEMBRIE 2014

• ora 18:00, la sala “Gh. Pastia” a Ateneului Popular
Concert de muzică terapeutică Gheorghe Iovu „Muzica, o respiraţie a sufletului”
Organizator: Asociaţia de Voluntariat Vrancea
Partener: Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia”

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite