VIDEO Pacient sechestrat peste şase ore pe masa de operaţie, pentru că medicul a refuzat să îl opereze: „Luaţi-vă pacientul şi spălaţi-vă pe cap cu el!“

0
0

Aurel Drugă, în vârstă de 41 de ani, din Craiova, a trăit un adevărat coşmar, după ce duminică sara a stat mai bine de şase ore pe masa de operaţie pentru că medicul a refuzat să îl opereze. Doctorul urolog Mugur Rizea nu a vrut să efectueze intervenţia chirurgicală pe motiv că nu avea personal suficient, dar a şi refuzat să coboare un etaj mai jos, acolo unde erau un asistent şi un brancardier care ar fi putut să îl ajute.

Pacientul în vârstă de 41 de ani a povestit că a ajuns la Spitalul Judeţean din Craiova cu dureri în zona genitală, iar după ce a fost investigat şi diagnosticat a fost trimis pe Secţia de Urologie pentru a fi operat de urgenţă, iar imediat a fost dus în sala de operaţie.

Medicul urolog a refuzat să intervină chirugical pe motiv că nu avea personalul suficient şi a stat cu bolnavul timp de şase ore în blocul operator. „Am înţeles că acel bloc operator era închis până a doua zi şi l-am rugat pe domnul doctor să mă coboare până la etajul şase să mă opereze, iar dânsul refuzat. Aveam dureri foarte mari. Domnul doctor mi-a spus că nu are cu cine să opereze“, a povestit Aurel Drugă.

Imagine indisponibilă

Pacientul a aşteptat şase ore pe masa de operaţie

Operat după 7 ore

Conducerea Spitalului Judeţean din Craiova a demarat o anchetă în acest caz şi a declarat că medicul urolog avea obligaţia să meargă într-un alt bloc operator, acolo unde erau îndeplinite toate condiţiile. Ba mai mult, managerul unităţii spitaliceşti a precizat că există şi un protocol încheiat care prevede acest lucru şi pe care toţi medicii l-au citit şi ştiu exact ce trebuie să facă în astfel de situaţii.

„A refuzat să coboare un etaj mai jos, acolo unde era firesc să opereze, însă domnul doctor dorea firesc deschiderea unui bloc operator care la ora respectivă trebuia să fie închis. Nu era o intervenţie grea, dar pacientul din păcate a stat şase ore în sala de operaţie şi eu îmi cere iertare familiei. Intervenţia respectivă ar fi putut să fie făcută fără probleme cu un etaj mai jos şi vorbim aici de 16 trepte coborâte de doctorul Rizea dacă nu îşi dorea să coboare cu liftul“, a precizat Alin Demetrian, managerul Spitalului Judeţean din Craiova.

VIDEO

Conducerea Spitalului Judeţean din Craiova a demarat o anchetă în cazul pacientului care aşteptat şase ore să fie operat   

Conducerea Spitalului Judeţean din Craiova a decis după şase ore să cheme de acasă un alt medic să opereze bolnavul care aşteptase în tot acest timp pe masa de operaţie. Medicul urolog care a refuzat să efectueze intervenţia chirurgicală şi a declarat că nu este normal ca la un bloc operator să nu existe personal.

„Eu şi managerul am vorbit cu colegul nostru cu doctorul Tomesc şi a venit şi a văzut situaţia, dar ca să fie bine în cele două situaţii şi aici este vorba de neglijenţa şi absenţa personalului care în mod nornal trebuia să fie în blocul operator, iar el a decis să coboare un etaj mai jos şi să opereze pacientul“, a declarat Mugur Rizea (foto jos), medicul urolog din cadrul Spitalului Judeţean din Craiova.

Imagine indisponibilă

Medicul a precizat că nu avea personal pentru a putea efectua operaţia

Pacientul a mai precizat că nu a înţeles de ce medicul a refuzat să îl opereze şi timp de 6 ore l-a lăsat în chinuri groaznice pe masa de operaţie. Cei doi s-au întâlnit pe holul spitalului, iar bărbatul i-a reproşat faptul că nu a efectuat intervenţia chirurgicală. „Aţi spus: luaţi-vă pacientul şi spălaţi-vă pe cap cu el!“, a spus Aurel Drugă.

Imagine indisponibilă

Bărbatul de 41 de ani a mai precizat că va depune plângere la Colegiul Medicilor Dolj împotriva medicului urolog. 

Craiova


Ultimele știri
Cele mai citite