Un craiovean a încercat să amaneteze bijuterii cu un buletin fals
0
Florin Mglaviceanu, în vârstă de 30 de ani, din Craiova, este acuzat de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals privind identitatea şi uz de fals. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Florin Mglaviceanu s-a prezentat la o casă de amanet situată pe strada George Enescu, şi a încercat să amaneteze aproximativ 140 de grame de bijuterii. Tânărul a prezentat o carte de identitate falsă. „Bărbatul a fost prins de către poliţişti în momentul în care a părăsit casa de amanet, iar cu ocazia controlului corporal asupra acestuia au fost găsite bijuterii din material de culoare galbenă şi cartea de identitate folosită. Craioveanul este autorul unei înşelăciuni comise prin acelaşi mod de operare, în Calafat, unde a prejudiciat o societate comercială ( casă de amanet) cu suma de 9 000 lei, la data de 13 septembrie“, a spus Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Craioveanul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Tânărul este acuzat de înşelăciune, fals privind identitatea şi uz de fals.