TINERI DE SUCCES Cum a ajuns un teolog din Craiova liderul a peste 30.000 de studenţi
Alin Stoica a fondat Asociaţia Facultăţii de Teologie, este preşedintele Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti şi membru al federaţiei naţionale.
A ales să studieze teologia pentru că iubeşte oamenii. „Aici învăţ să comunic, să îi înţeleg pe cei din jur, astfel încât să nu judec faptele fără să ascult cauzele din spatele lor“, explică Alin. De cum a ajuns pe băncile Universităţii din Craiova, s-a implicat în acţiuni extraşcolare. În urmă cu doi ani, alături de alţi doi colegi, a fondat Asociaţia Facultăţii de Teologie, „pentru că era singura facultate care nu avea o astfel organizaţie“, recunoaşte Alin. A fost momentul în care a simţit că trebuie să facă mai mult, pe lângă cursuri şi seminarii. „Aşa am devenit vicepreşedinte pe probleme sociale şi mă ocupam de tot ceea ce ţinea de cămine şi cantine“, subliniază Alin.
Citeşte AICI povestea unui alt student din Bănie care a ajuns pe băncile facultăţii din Franţa:
"Ţinta mea supremă este să ajung judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului"
Zece ore pe zi de voluntariat
Din iunie 2010 este preşedintele Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS), iar din septembrie, secretar general al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România. „Asta presupune să întocmesc tot felul de documente, comunicate de presă, să particip la conferinţe“, spune Alin. Crede că motivele care l-au departajat de restul candidaţilor au fost seriozitatea şi consecvenţia. „Eu nu renunţ până nu duc la bun sfârşit o sarcină. Dacă ar fi să adun orele «lucrate» pe zi, ajung la zece. Şi noaptea primesc telefoane «de serviciu»“, mai spune Alin, care mărturiseşte că toată munca pe care o desfăşoară este voluntară. Printre realizările cu care se mândreşte este fondarea unui ansamblu folcloric, format din tineri amatori şi profesionişti, care promovează în ţară şi peste hotare tradiţiile olteneşti. „Era necesar un astfel de grup. Mă durea să văd cum tinerii nu mai erau atraşi de datini, cum se pierd într-o viaţă lipsită de valoare. Imediat ce mi-a venit ideea de a înfiinţa acest departament artistic, am pus mâna pe telefon şi am început să îi sun pe toţi cunoscuţii, ca să găsesc tineri talentaţi. Aşa i-am coalizat“, povesteşte Alin.
„Nu sunt şef, ci prieten“
Spune că nu a râvnit la statutul de preşedinte pentru a-i conferi putere. „Nu mă consider şef. Un şef dă ordine, eu discut cu restul membrilor şi lucrez cot la cot cu ei. Suntem un fel de parteneri care au o ţintă comună“, completează Alin. Teologul spune că voluntariatul l-a ajutat enorm, pentru că astfel şi-a dezvoltat abilităţile. „Baza teologiei am pus-o la seminar, deci nu pot fi acuzat că neglijez partea profesională. Nu trece zi fără să deschid o carte, să citesc câteva pagini de literatură, psihologie. Însă aici m-am responsabilizat, am învăţat cum să gestionez situaţiile neprevăzute şi cum să coordonez o echipă“, a încheiat Alin.
profil:
NĂSCUT:
10 aprilie 1987, Craiova.
STUDII:
Seminarul Teologic Sfântul Grigore Teologul din Mofleni, este student în anul IV la Facultatea de Teologie din Craiova.
IDEALURI:
Îşi doreşte să devină doctor în teologie.
Află cum reuşeşte Alin Stoica să facă faţă cu brio studiilor universitare şi activităţii de la COS astăzi, din Adevărul de Seară.























































