Protest la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova. Angajaţii s-au adunat la uşa managerului, revoltaţi de tăierea unor sporuri salariale
0
Zeci de salariaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova au protestat în această dimineaţă în faţa biroului managerului, din cauza reducerii sporurilor cu până la 50%.
Peste 50 de salariaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova au protestat astăzi în faţa birourilor administrative ale unităţii medicale, după ce conducerea instituţiei a anunţat că sporurile salariale vor scădea, începând cu această lună, cu până la 50%. Angajaţii, dintre care doctori, asistenţi medicali şi infirmieri, s-au adunat pe holul unităţii unde lucrează directorii, supăraţi din cauza acestei măsuri. „Este o ipocrizie. Eu am salariu de aproximativ 3.000 de lei, sunt medic primar, am sporuri sută la sută, însă nu sunt de acord cu această măsură, normal că nu sunt”, a spus medicul Constantin Ecobici, doctor în cadrul spitalului şi fost manager al unităţii medicale. Protestatarii au strigat că sunt nemulţumiţi şi de faptul că această măsură nu se aplică la nivelul conducerii spitalului.
Măsura este pentru o perioadă nedeterminată
Managerul instituţiei, medicul Iulian Diaconescu, le-a explicat salariaţilor revoltaţi că măsura este luată pe o perioadă nedeterminată şi că este posibil să urmeze altele, pentru a face economie la cheltuielile unităţii. „Spitalul trebuie să se încadreze în cheltuielile salariale cu 70% din fondul spitalului, iar la noi depăşeşte cu 3-4 procente, adică ajung la acest moment la 1.200.000 de lei. Bugetul total al spitalului este în jur de 1.500.000 de lei”, a explicat managerul spitalului, care a adăugat că membrii consiliului de administraţie discută deja despre adoptarea mai multor măsuri. „Este vorba de concediul fără plată, suntem la stadiul de negociere”, a precizat managerul. Potrivit doctorului Diaconescu, salariile angajaţilor de la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova variază între 800 şi pot ajunge la 3.000 de lei, sporurile la acest spital fiind între 50-100%. După reducerea sporurilor, scăderea va fi, potrivit managerului, de până la 600 de lei. Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova are 400 de angajaţi.























































