Primăria Craiova resuscitează cu bani europeni proiectul „Troleibuze din Gară până în Romaneşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii Băniei susţin că proiectul vechi de mai bine de patru ani a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale. Pentru realizarea acestei investiţii, ar putea fi scăzut numărului de locuri în parcarea subterană de la teatru.

Proiectul de introducere a acestui tip de transport în comun pe străzile Craiovei este vechi de mai bine de patru ani. Încă din primul mandat, edilul Antonie Solomon amintea în fiecare an că Regia Autonomă de Transport în Comun ar câştiga o bilă albă dacă ar opera şi cu câteva troleibuze pe linia Gară - Romaneşti. Traseul nu este ales la întâmplare, drumul fiind unul dintre cele mai tranzitate de călători, regia folosind pe respectiva rută autobuze vechi de peste 20 de ani.

10 troleibuze de la Gară la Romaneşti

Vestea că troleibuzele ar putea apărea în Bănie a venit de la viceprimarul Mărinică Dincă. Acesta susţine că proiectul ar putea fi dus la bun sfârşit cu bani de la Uniunea Europeană. „Acum o lună, la minister s-a aprobat rectificarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, în sensul de a se include în el construirea unei linii de troleibuz. În maximum o lună se vor scoate la licitaţie studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Sper ca până la sfârşitul anului să depunem şi acest proiect“, a anunţat viceprimarul. Investiţia presupune renunţarea la 600 de locuri de parcare.

Dacă până acum edilii spuneau că viitoarea parcare subterană de la Teatrul Naţional va avea 1.000 de locuri, acum a ajuns la 400, pentru ca diferenţa de bani să ajungă pentru linia de troleibuz. Parcarea de sub Aleea Personalităţilor va fi dotată şi cu prize speciale pentru încărcarea maşinilor eco. Edilii vor însă să instituie şi o taxă de parcare, dar promit „una modică“. Potrivit conducerii RAT Craiova, pentru traseul Gară - Romaneşti autorităţile ar trebui să achiziţioneze 10 troleibuze.

Nu renunţă la tramvai

Deşi mai multe oraşe din ţară au renunţat la tramvaie, viceprimarii Băniei nu intenţionează să facă asta în curând, „fiindcă nu poluează“. Un sens giratoriu permanent ar putea fi amplasat după fi nalizarea lucrărilor la pasajul suprateran, în intersecţia Calea Bucureşti cu străzile Arieş şi Carol I, pe unde ar trece tramvaiul şi maşinile care ies din viitorul pasaj subteran.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite