Porcii de la ferma de la Pelendava au fost botezaţi cu numele celor mai cunoscuţi stelişti
0
Cristi Tănase, Florin Costea, şi Gigi Becali sunt nu doar numele unor personaje cunoscute din lumea fotbalului, ci şi poreclele unor animale crescute la puşcăria din Craiova.
Porcii sunt hrăniţi de trei ori pe zi, de către deţinuţi şi au parte de un tratament ca la carte „Sunt animale de prăsilă şi noi le acordăm o atenţie deosebită. Fiecare porc în parte depăşeşte şi 350 de kilograme. Ne-am gândit să îi şi botezăm, iar în momentul în care intrăm la ei în ţarc şi îi strigăm pe nume sunt atenţi la noi. Tănase şi Costea sunt cei mai valoroşi fotbalişti de la Steaua, iar Gigi Becali este doar unul, aşa că merita şi el să fie la noi aici în fermă“, a spus Constantin Matei, în vârstă de 29 de ani, închis la Penitenciarul Pelendava din Craiova pentru înşelăciune .
Pe masa deţinuţilor
Ferma de porci din cadrul Penitenciarului Pelendava are 2100 de capete. Animalele provind in trei rase diferite, este vorba de Marele Alb, Pic şi Landras, iar în momentul în acre animalele ajung la maturitate sunt sacrificate. Carnea este distribuită la 13 penitenciare din toată ţara „Livrăm pe lună aproximativ 20 de tone de carne. De la noi de aici plecă ambalată în caserolă şi în condiţii optime. 24 de deţinuţii muncesc zilnic la fermă, majoritatea dintre ei au obţinut şi diplomă de calificare în domeniu“, a spus Leonard Voicilă, purtătorul de cuvânt din cadrul Penitenciarului Pelendava din Craiova.
Deţinuţii care au botezat porci cu numelejucătorilor alb roşii, dar şi al patronului Gigi Becali, susţin că le place fotbalul, dar că nu sunt fani înrăiţi ai echipei de Ghencea „Am zis şi noi să ne distrăm un pic. Până la urmă nu vedem nimic rău în acest lucru. Vrem să botezăm toate animalele, sunt multe peste 2000. Ne va fi greu să ţinem minte toate numele, dar până ne vom elibera mai avem timp destul. Şi echipa F C Barcelona va fi în curând la noi aici la fermă în frunte cu Messi. “, a spus Marian Clinciu, în vârstă de 23 de ani condamnat la şapte ani pentru tâlhărie.
Conducerea Penitenciarului Pelendava din Craiova cumpără an de an animale de prăsilă „Un exemplar din rasa Pic ajunge şi la 1000 de euro şi este o rasă din America. Pe lângă ferma de porci noi avem şi o fermă de vaci din rasa Holstein“, a mai declarat Leonard Voicilă, purtătoruld e cuvânt din cadrul
Penitenciarului Pelendava din Craiova.
Cu ani în urmă procii de la ferma penitenciarului au fost vopsiţi în culoriile echipei din Ghencea.






















































