Peste 100 de militari şi jandarmi din Craiova, trimişi la inundaţii în comuna Eşelniţa
0Peste 100 de militari şi jandarmi din Craiova au fost detaşaţi în comuna Eşelniţa, din judeţul Mehedinţi, grav afectată de inundaţiile produse în ultimele două zile.
Ploile torenţiale au făcut ravagii în comuna Eşelniţa, din judeţul Mehedinţi, dar şi la Orşova. 21 de case au fost afectate, 10 distruse şi 17 avariate parţial, din cauza apelor. Peste 100 de militari şi jandarmi din Craiova au fost detaşaţi în localităţile afectate de inundaţii. „Aceştia se vor alătura forţelor judeţului pentru a acţiona la decolmatarea cursurilor de apă, la îndepărtarea aluviunilor din gospodării şi de pe arterele de circulaţie rutieră afectate de viiturile produse ca urmare a ploilor torenţiale căzute în această zonă”, a declarat Gabriel Oprea, Ministrul Afacerilor Interne.
Inundaţiile au făcut şi victime la Orşova, un bărbat, şoferul omului de afaceri Cristian Cican şi-a pierdut viaţa din cauza unui mal de pământ, care a căzut peste autoturismul în care se afla.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că din păcate au fost emise autorizaţii de construcţie într-o zonă supusă riscului de calamitate.