Pasajul suprateran face victime colaterale. Află cât a pierdut regia locală de transport din cauza lucrării din centrul Craiovei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionarii ar putea călători din nou gratuit în Craiova. Foto: arhivă
Pensionarii ar putea călători din nou gratuit în Craiova. Foto: arhivă

Închiderea centrului Craiovei pentru construirea pasajului suprateran a provocat pierderi uriaşe regiei locale de transport. Unitatea vrea să acopere sumele convingând primăria să contribuie din nou cu subvenţii la plata abonamentelor pentru pensionari, elevi şi studenţi.

Coşmarul şoferilor craioveni, determinat de restricţionarea circulaţiei la kilometrul zero al Băniei pentru a permite ridicarea pasajului suprateran, a afectat grav şi activitatea regiei de transport local. Unitatea a avut, în primele zece luni ale anului, pierderi de cinci milioane de lei după ce încheiase anul 2010 cu un profit de peste două milioane de lei. Conducerea regiei susţine că autobuzele au fost nevoite să urmeze rute ocolitoare care au necesitat mai mult combustibil, iar tramvaiul a fost oprit pe mai mult de jumătate din lungimea totală. „Am fost nevoiţi să înlocuim transportul electric cu cel auto, iar motorina e de 10 ori mai scumpă decât curentul electric. Anul acesta, motorina s-a scumpit cu 30%”,a spus Marinel Florescu, directorul Regiei Autonome de Transport, acesta precizând totuşi că principala cauză a pierderilor a fost eliminarea subvenţiilor pentru pensionari, elevi şi studenţi.

Subvenţiile pentru pensionari, reintroduse?

Şeful RAT a adăugat că a redimensionat traseele, pentru a scădea consumul, însă unitatea va continua să aibă pierderi şi anul viitor dacă primăria nu decide reluarea subvenţionării abonamentelor pentru pensionari, elevi şi studenţi. „Subvenţiile primite de la primărie au scăzut de la 44 la 21% anul acesta şi este imposibil să anulăm această diferenţă. Am promisiuni ferme de la domnul primar că subvenţiile vor reveni la acelaşi nivel ca acum un an, dacă nu în această lună, măcar în ianuarie”, a mai spus directorul.

Încă 50 de autobuze pentru transport ca la Paris

Călătorii intervievaţi ieri de „Adevărul” au susţinut însă că, pe lângă preţul mare plătit pentru un bilet,  călătoriile cu autobuzele RAT au un alt mare dezavantaj: condiţiile. „Sunt nişte jafuri de autobuze în care vara mori de cald şi iarna nu tremuri de frig decât dacă nu mai ai loc să arunci un ac. Cred că sunt disperaţi dacă pun în circulaţie autobuze mai bătrâne ca mine”,a spus Viorel Calciu, în vârstă de 31 de ani. Deşi în bugetul primăriei fusese prevăzută achiziţia unui lot de autobuze noi, edilii au decis redirecţionarea banilor. „Acum avem 148 de autobuze funcţionale. Ca să avem un transport public de calitate, ca la Paris, ne-ar trebui 200 de autobuze funcţionale”,a recunoscut directorul RAT, care a precizat că s-ar mulţumi şi cu 20 de astfel de autovehicule. Potrivit acestuia, preţul mediu al unui astfel de autovehicul este de 140.000 de euro.

Stai pe craiova.adevarul.ro să afli ce spune şeful RAT despre furturile din cadrul regiei şi cum a fost intensificat controlul în mijloacele de transport în comun!



Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite