Olguța Vasilescu le-a mulțumit rectorilor universității pentru că „au acceptat” să nu programeze examene în timpul festivalului IntenCity
0Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a scos la iveală, în timpul discursului cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înființarea UMF, un straniu „armistițiu” între municipalitate și mediul academic din oraș. Aceasta a ținut să le mulțumească rectorilor Universității din Craiova și Universității de Medicină și Farmacie, aflați la masa prezidiului, pentru că „au acceptat” ca în perioada festivalului Intencity să nu fie programate examene, astfel încât studenții să poată participa la eveniment.
„Și pentru că am amintit de IntenCity, vreau să le mulțumesc celor doi rectori aici prezenți că în weekendul în care are loc acest festival au acceptat să nu existe examene”, a spus Olguța Vasilescu, stârnind râsetele audienței, potrivit Gazeta de Sud
„În principal suntem interesați și de calitatea umană, de calitatea resurselor umane. Știți cu toții, în calitatea de ministru pe care am avut-o, am încercat să repun medicul pe locul pe care îl merită în societate”, a ținut să menționeze primarul Craiovei, după care a readus în discuție chestionarele-cheie.
„Ca primar, încerc să atrag resurse umane, să nu mai pierdem tinerii care să se îndrepte către alte universități. În fiecare an facem chestionare pentru absolvenții de liceu ca să aflăm ce își doresc ca să rămână în Craiova. Am constatat în ultimii ani că și-au dorit foarte mult îmbunătățirea condițiilor de transport în comun – ceea ce s-a întâmplat”, a spus Olguța Vasilescu.
Aici ar fi oportună o mică paranteză cu o notă a redactorului, care a simțit ironia acestor „îmbunătățiri” chiar înainte și după evenimentul cu pricina, mergând cu autobuze moderne, cu sistem de aer condiționat, în care n-a avut parte decât de aerul condiționat de deschiderea geamurilor. Poate că primăria și Regia Autonomă de Transport ar trebui să fie atenționate că îmbunătățirea condițiilor de transport nu înseamnă doar mijloace de transport moderne și dotate, dacă dotările nu sunt folosite pentru a se face economie sau din alte motive obscure – căci problema aerului condiționat care există, dar lipsește cu desăvârșire, nu este de ieri, de azi.
Revenind, primarul a adăugat că, printre doleanțele tinerilor se află și o mai bună infrastructură, la care se fac progrese constant – nota primarului – și mai multe evenimente. A reamintit de Târgul de Crăciun și de Paște și, bineînțeles, de IntenCity.
„Și pentru că am amintit de IntenCity, vreau să le mulțumesc celor doi rectori aici prezenți că în weekendul în care are loc acest festival au acceptat să nu existe examene”, a spus Olguța Vasilescu, stârnind râsetele audienței și continuând: „astfel încât toți studenții să poată să se prezinte la un festival pe care ei și l-au dorit în primul rând”.
Așadar, sesiunea să fie cât se poate de intensă, numai că nu între 30 iunie și 2 iulie!