FOTO Falsul avocat care a înşelat patru bătrâni prin metoda „accidentul”, pus în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metoda  „accidentul”  aşa cum au botezat-o anchetatorii, după ce un val de oameni au fost anunţaţi telefonic că o rudă de-a lor are necazuri, face noi victime.

Patru persoane din judeţul Dolj au fost înşelate prin metoda „accidentul” de un bărbat de 31 de ani din Craiova. Alin Laurenţiu Dumitrescu s-a dat drept avocat şi le-a spus victimelor că rude apropiate au fost implicate într-un accident, iar pentru a scăpa basma curată trebuie să achite o anumită sumă de bani.

La un pas de a face acelaşi gest a fost si o altă pensionară din comuna Cârcea. Femeia a fost anunţată telefonic că fiul ei a omorât un copil, iar familia acestuia cere suma de 6000 de lei.„Ne-a sunat seara pe la ora 21.00 şi s-a dat drept băiatul meu. A început să plângă şi mi-a spus că a făcut accident cu maşina şi că are nevoie de bani. Mi-a spus că a lovit un copil. Eu l-am recunoscut după voce că nu este copilul meu. L-am întrebat atunci, mamă Mariane tu eşti? Da mamă eu sunt, dar nu pot să vorbesc am gura spartă”, a povestit Elena Spătărelu.

Femeia a pus mâna pe telefon, iar la câteva ore şi-a sunat fiul care i-a spus că nu a avut un accident de maşină. Bărbatul a sunat la poliţie şi a povestit totul, iar oamenii legii au pus la cale un flagrant. Alin Laurenţiu Dumitrescu a fost prins chiar în timp ce primea suma de 6000 de lei. A fost reţinut pentru 24 de ore şi este acuzat de înşelăciune. „Până în momentul de faţă este autorul a patru astfel de infracţiuni. Trei au fost comise la Carcea, iar alta în localitatea Şimnicu de Sus”, a spus Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Falsul avocat este cercetat în stare de libertate. Magistraţii Judecătoriei Craiova au respins propunerea procurorilor de arestare preventivă.

     

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite