Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Oltenia, plasat sub control judiciar. Cristian Dobre este acuzat de fapte de corupţie
0
Cristian Dobre, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Oltenia,a fost reţinut ieri pentru 24 de ore şi este acuzat de procurorii DNA-Craiova de fapte de corupţie. Astăzi va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
UPDATE/ Cristian Dobre, patronul Polystart, a fost plasat sub control judiciar.
Cristina Dobre este patronul Polystart, dar şi fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Oltenia. Este acuzat de procurorii DNA-Craiova de participaţie improprie la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, instigare la dare de mită, instigare la spălare de bani şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată
În anul 2013 între Primăria Craiova şi o firmă controlată de ristian Dobre s-a încheiat un contract de lucrări, având ca obiect realizarea unui complex de agrement acvatic în parcul Tineretului din Municipiul Craiova, proiect finanţat din fonduri europene, în valoare totală de 80.699.200 lei, anunţă DNA.
Procurorii DNA au stabilit că patronul Polystart a acţionat atât direct cât şi prin intermediul altor persoane inclusiv pentru coruperea celor care aveau sarcina supravegherii executării construcţiei în conformitate cu contractul de lucrări semnat cu beneficiarul şi contractul de finanţare încheiat cu autoritatea de management.
„Tot la iniţiativa omului de afaceri a fost disimulată şi provenienţa unei părţi din suma pretinsă şi primită ca mită de către un diriginte de şantier pentru neexercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale de serviciu, prin încheierea unui contract fictiv de prestări servicii.Urmare a acestei conduite infracţionale, Primăria Craiova şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au fost prejudiciate cu suma totală de5.547.055 lei ( aprox. 1.232.678 euro), care reprezintă în acelaşi timp şi un folos patrimonial necuvenit realizat de societatea controlată de inculpate“, se mai arată în comunicatul emis de DNA.