"Flacăra democraţiei" a fost reaprinsă după incidentul de la Orşova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Discursul lui Traian Băsescu la Cluj
Discursul lui Traian Băsescu la Cluj

"Flacăra democraţiei" a fost adusă, duminică seară, la Craiova, de mai mulţi tineri din judeţul Dolj, care au preluat-o de la graniţa cu judeţul Mehedinţi de la colegii implicaţi în incidentul de la Orşova, care au aprins apoi o altă torţă.

Torţa a fost adusă mai mulţi tineri din Dolj, care au alergat cu ea pe străzile Craiovei, iar la ora 21.30 aceştia au adus-o pe esplanada Teatrului Naţional, unde au fost aşteptaţi de aproximativ 70 de simpataizanţi şi membri ai PDL, care au aprins alte 20 de torţe, transmite Mediafax.

Preşedintele interimar al PDL Dolj, Marian Jean Marinescu, a precizat că "flacăra democraţiei" care a ajuns la Craiova nu este cea originală, întrucât aceea a fost distrusă la Orşova.

"Tinerii au adus o torţă nouă, care a fost aprinsă după incidentul de Orşova. Era normal să procedăm aşa, să aprindem o nouă flacără", a declarat Marian Jean Marinescu.

Tinerii care au adus torţa au venit cu maşina care a purtat "flacăra democraţiei" şi în judeţul Mehedinţi. Şoferul a relatat incidentul de la Orşova, petrecut duminică dimineaţă, spunând că a fost blocat în trafic. "Eu eram în spatele tinerilor care erau pe biciclete, la maxim 50 de metri de ei. De cum am intrat în Orşova am fost efectiv blocaţi în trafic, mai multe maşini ne-au îngreunat mersul. Eu am rămas cu dubiţa în spate pentru că maşinile nu se mişcau într-o intersecţie şi cred ca au stat aşa preţ de trei minute. Când am pornit din nou i-am găsit pe tineri daţi jos de pe biciclete şi mi-au povestit că primarul din Orşova i-a îmbrâncit şi le-a aruncat torţa într-un canal. Tinerii mi-au spus că totul a durat foarte puţin, apoi primarul s-a urcat în maşină şi a demarat în trombă", a povestit Sorin Dan Lung, şoferul care a purtat torţa de la Cluj.

Bărbatul a mai spus că ulterior a fost la un pas să fie luat la bătaie pentru că are maşina inscripţionată cu însemnele "flăcării democraţiei". "M-au înjurat, m-au ameninţat, mi-au spus că îmi distrug maşina dacă nu plec mai repede din oraş. Eu am încercat să le explic faptul că eu sunt un simplu şofer şi nu am nicio implicare, dar m-au scuipat, iar totul s-a întâmplat la doar câţiva paşi de o patrulă de la poliţia comunitară", a mai spus Dan Sorin Lung.

În 14 iulie, la finalul mitingului PDL de la Cluj-Napoca, preşedintele suspendat Traian Băsescu a aprins o flacără, pe care a numit-o "flacăra democraţiei", spunând că speră ca aceasta să ardă până în 29 iulie şi că va fi purtată prin ţară de tineri de dreapta.

Şeful Poliţiei Orşova, comisar Marian Cherescu, a declarat că duminică dimineaţă, în jurul orei 10.30, Poliţia a fost sesizată de un tânăr că în timp ce transporta "flacăra democraţiei" prin Orşova, împreună cu alţi şase tineri, "a fost întâmpinat de un reprezentant al administraţiei locale, care fără explicaţii şi fără motiv a aruncat torţa într-un canal al Dunării".

Citeşte şi:

"Flacăra democraţiei" a fost aruncată într-un canal la Orşova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite