Cum ne dăm seama că suntem pregătiţi să devenim părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apariţia unui copil în cuplu este motiv de bucurie, însă trebuie să fim conştienţi că acest lucru o să ne schimbe radical viaţa. Tot atunci vom observa că este şi momentul în care ajungem la maturitate.

Psihologii susţin că majoritatea părinţilor după naşterea primului copil au observat cum viaţa lor s-a schimbat complet. „Este bine să reuşim să depăşim toate probleme din trecut şi să ne canalizăm atenţia asupra bebeluşului. Părinţii care aduc un copil pe lume nu trebuie să uite să fie un cuplu în primul rând. Ambii parteneri se vor trezi dintr-o dată într-o situaţie paradoxală, iar dacă nu ştiu cum să facă faţă tuturor problemelor vor ajunge la epuizare, iar copilul va avea de suferit“, a spus psihologul Iulian Rotaru.

Cinci semne că suntem pregătiţi să devenim părinţi:

- Este bine să înarmăm cu răbdare în momentul în care suntem hotărâţi să aducem pe lume un copil. Meseria de părinte se învaţă în timp.

- Întotdeauna trebuie să ne facem timp pentru copil, iar timpul petrecut împreună trebuie să fie unul de calitate.

- Trebuie să învăţăm împreună cu copilul cât de importante sunt regulile şi să le respectăm împreună.

- În momentul în care aducem pe lume un copil considerăm că noi suntem profesorii lor, dar vom observa că uneori ei pot deveni profesorii noştri.

- Părinţii trebuie să înveţe cum să le răspundă copiilor în anumite situaţii. Trebuie să ştim că, atunci când suntem stresaţi, nervoşi, dezamăgiţi, le oferim uneori copiilor un răspuns care le provoacă suferinţă.

Psihologii au mai precizat că atunci când copilul creşte încearcă să obţină o poziţie fruntaşă în familie. „Părinţii trebuie să înveţe să îl ajute să îşi păstreze această poziţie. Mama nu trebuie să rămână doar în rolul de mamă, iar în cazul tatălui este valabil acelaşi lucru. Fără cuplu nu există familie, iar cel mic va avea de suferit“, a mai precizat psihologul Iulian Rotaru.  

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite