Craiova: Uzina Electroputere, transformată în mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul Craiovei, Mărinică Dincă, a anunţat astăzi că un investitor străin va transforma una dintre halele nefolosite ale uzinei în Mall.

Primarul interimar pe perioada în care Antonie Solomon este suspendat susţine că un investitor străin va cumpăra una dintre halele nefolosite, plus terenul înconjurător, pentru a amenaja un mall.

“E ceva inedit pentru noi, chiar dacă ei fac aşa ceva peste tot în lume. Structura halei va rămâne aceeaşi, numai că la interior va fi amenajată ca şi un mall. Acum e cu toate utilajele nefolosite în ea, cu macarale şi toate celelalte, numai că va deveni mall. Cei de la Electroputere au mai vândut spaţii şi celor de la AVK, ce-i drept pentru a fi folosite ca spaţii industriale, dar cred că pe viitor vor face tot mai multe asemenea gesturi. Mall-ul cu pricina va ocupa din câte am înţeles cel mult 20 la sută din suprafaţa fabricii, dar ne putem aştepta în perioada următoare ca asemenea tranzacţii să fie încheiate şi cu furnizori ai Ford care se stabiliesc în Craiova, pentru că acolo au toate utilităţile”, a declarat vicele Mărinică Dincă.

Citeşte detalii despre cum şi-au bătut joc străinii de una dintre cele mai importante uzine din România: Electroputere, azvârlită de Taher în specula imobiliară păguboasă

Producătorul de echipamente electrice şi locomotive Electroputere Craiova deţinut de grupul Al Arrab a încheiat anul trecut cu pierderi de aproximativ 40 de milioane de lei. La sfârşitul lui 2009, datoriile totale ale Electro au ajuns la peste 406 milioane de lei, adică 96 de milioane de euro, faţă de 396 milioane de lei la sfârşitul lui 2008. Conducerea Electroputere Craiova a anunţat la începutul anului că alţi 500 de salariaţi ar putea fi disponibilizaţi, după ce anul trecut alţi 500 au fost concediaţi. În anii '80, societatea olteană avea 11.200 de salariaţi iar în prezent mai sunt doar 1.500 de angajaţi.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite