Craiova: UPDATE / Doru Măgaru răspunde cum a ajuns la masă cu Băsescu
0
Preşedintele Traian Băsescu a discutat la Băileşti cu un afacerist, apropiat al lumii interlope din Oltenia. Doru Petrescu, afaceristul craiovean care a stat la masă cu Traian Băsescu la Băileşti, a explicat contextul în care a participat la întâlnirea cu şeful statului.
Băsescu către ziarişti: ''Fratele meu face bine, dar voi ?''
Petrescu, zis Doru Măgaru, spune că a fost chemat la întâlnirea cu Băsescu de Gigi Neţoiu şi a mers acolo pentru că vroia să îi adresesze câteva întrebări preşedintelui.
"Vroiam să văd ce opinii mai are domnul Băsescu, care mai e problema. Vroiam să îi transmit anumite probleme legate de şomaj, de exemplu. Şomajul e în creştere, eu am nevoie de forţă de muncă. Alt aspect, cu impozitele care sunt prea mari şi eu vreau să fac o investiţie în zonă", a declarat Doru Petrescu, citat de Antena 3.
Ajuns la întâlnirea cu şeful statului, însă, afaceristul spune că nu a mai apucat să discute cu preşedintele, pentru că "erau probleme mai importante". "S-au discutat probleme de investiţii, de fonduri europene. Era foarte prins preşedintele. Nu am apucat să îi adresez întrebările mele, pentru că erau altele mai importante", declară acesta.
Doru Petrescu are o fabrică de încălţăminte care produce pentru o renumită marcă de lux din Italia. El consideră că şi-a "câştigat" renumele de interlop din cauza invidiei celor din jur. Cu toate acestea, recunoaşte că a fost prieten cu şeful lumii interlope din Craiova, Mihai Pârvu, zis Caiac.
Dosar penal pentru că umbla fără buletin
Deşi presa a scris de mai multe acuzaţii de ultraj şi evaziune fiscală care i-au fost aduse de-a lungul timpului lui Petrescu, acesta spune că nu a avut niciodată probleme cu justiţia, singurul dosar penal care i-a fost întocmit fiind pentru faptul că nu a avut buletinul la el într-o seară.
"Niciodată nu am fost interogat la bară. Am avut probleme cu poliţia. Ultima oară mi s-a făcut dosar penal pentru că nu aveam buletinul la mine, într-un bar, într-o seară la o razie. Acest dosar s-a soluţionat. Evaziune fiscală nu ştiu de unde am avut, pentru că eu nu fac comerţ, fac producţie" spune Doru Măgaru.
Întrebat dacă a sponsorizat campania electorală a PDL, el susţine că este apropiat de toate partidele politice şi că nu a sponsorizat niciunul până acum. Mai mult, în ziarul pe care îl patronează, ţinte pot fi atât pesedişti cât şi pedelişti.
"Eu nu sunt mogul de presă, am făcut o fiţuică. Pentru că nu pot să îmi exprim nemulţumirea, aşa că i-am pus pe alţii să scrie. Mi-a dat o satisfacţie. Toţi au fost ţinte, şi PDL şi PSD", a mai declarat Doru Petrescu.
Gigi Neţoiu a negat că l-ar fi chemat pe Doru Măgaru la întâlnirea cu preşedintele.
"Nu l-am dus eu, ce sunt eu ca să îl aduc? Au fost mai mulţi oameni de afaceri acolo. Din câte ştiu eu, el vrea să investească şi la Maglavit şi la Cetate. Probabil că primarii respectivi l-au invitat ca să pună nişte probleme, pentru ca omul să îşi facă nişte calcule" a spus Neţoiu.
IERI
Aflat la Băileşti, sâmbătă, preşedintele Traian Băsescu a participat la o întâlnire organizată de primărie la care a fost prezent şi omul de afaceri craiovean Doru Petrescu, zis Doru Măgaru. Despre Doru Petrescu, presa susţine că este implicat în afaceri dubioase cu terenuri în Craiova şi că ar fi un apropiat al lumii interlope din oraş. Participanţii la discuţiile cu şeful statului au fost invitaţii primarului din Băileşti, Costel Pistriţu.
Acesta susţine că Doru Petrescu a venit la întâlnire în calitate de investitor în judeţul Dolj, la fel ca şi Gigi Neţoiu. Potrivit Realitatea TV, Doru Petrescu este cercetat penal pentru ultraj contra bunelor moravuri după ce, în decembrie anul trecut, împreună cu doi prieteni, a făcut scandal într-un bar din Craiova. El a mai fost cercetat şi într-un dosar de evaziune fiscală, însă a primit neînceperea urmăririi penale. La rândul său, Neţoiu este un personaj controversat, cercetat de DNA în dosarul transferurilor de fotbalişti.























































