Craiova: Procurorii DIICOT nu se lasă în cazul “Don'Costel, interlopul din Guvern”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Procurorii DIICOT nu se lasă în cazul “Don'Costel, interlopul din Guvern”
Craiova: Procurorii DIICOT nu se lasă în cazul “Don'Costel, interlopul din Guvern”

Procurorii DIICOT vor depune luni apel faţă de sentinţa Tribunalului Dolj dată în cazul Costel Iancu, fostul director al Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare.

Vom declara luni dimineaţă apel faţă de sentinţa Tribunalului Dolj, în care toţi inculpaţii trimişi în judecată în acest dosar au fost achitaţi“, ne-a spus astăzi procurorul Adrian Glugă, şeful Serviciului Teritorial DIICOT Craiova.

Costel Iancu a fost găsit nevinovat de Tribunalul Dolj în dosarul penal în care era acuzat de constituire de grup infracţional organizat, lipsire de libertate, ameninţări, loviri şi alte violenţe.

Judecătorii au considerat că fapta nu există

În motivarea hotărârii, judecătorii au menţionat faptul că fostul director al ANIF, Constantin Iancu, nu l-a sechestrat pe omul de afaceri vâlcean Andrei Alexandru, conform unor alineate din articolul 10 din Codul Penal, potrivit cărora fapta nu există, iar faptele săvârşite de acesta nu prezintă elementele constitutive ale unei infracţiuni.

A fost pronunţată sentinţa fără a se motiva din ce cauză a fost achitat. În respectiva pronunţare a dosarului au fost specificate doar temeiurile juridice”, a mai adăugat procurorul DIICOT. În această cauză au mai fost judecate, alături de Iancu, alte cinci persoane care au fost, de asemenea, achitate. Pronunţarea hotărârii Tribunalului Dolj a fost dată vineri, 10 iulie.

Don'Costel: “justiţia a făcut dreptate!”

Fostul director al ANIF Constantin Iancu a fost trimis în judecată, alături de Lucian Bâltac, Geromin Bâltac, Laurenţiu Capotescu, zis Pătatu’, Marian Sandu, fost Cristescu, zis Fibră, şi Robert Bâltac pentru constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea unui asemenea grup, sechestrare şi lipsire de libertate.

Costel Iancu a susţinut în faţa instanţei că nu a lovit şi nici nu a ameninţat sau sechestrat vreodată partea vătămată, respectiv pe omul de afaceri Alexandru Andrei. Acesta a contrazis toate afirmaţiile făcute de inculpaţi, precizând în faţa aceleiaşi instanţe că a fost ameninţat şi lovit cu arma. Iancu se declară nevinovat: “Justiţia a făcut dreptate! Mi s-a facut o înscenare. Voi dovedi şi la Curtea de Apel că sunt nevinovat”.

 Procurorii, şocaţi de decizia magistraţilor 

Sentinţa de vineri a fost şocantă pentru procurorii DIICOT. Şi în 2006, judecătorii de la Tribunalul Dolj au respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii craioveni cu privire la Costel Iancu şi partenerii săi.
De curând au apărut în presă fotografii şocante cu un bărbat care susţinea că Don'Costel l-a lipsit de libertate, l-a bătut şi l-a dezbrăcat în pielea goală. Procurorii spun că deţin şi alte probe care incriminează grupul Iancu, însă nu au fost luate în considerare de către instanţa Tribunalului Dolj.

Presa semnalase problemele penale ale lui Iancu încă de anul trecut, după ce se aflase că procurorii aveau în lucru dosarul acestuia. Cu toate acestea, Costel Iancu a fost numit şef al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF). La scurt timp, după ce în presă au apărut imaginile şocante de la percheziţiile din toamna lui 2006 făcute de procurori la domiciliul lui Costel Iancu, la Padea, judeţul Dolj, Iancu şi-a dat demisia din fruntea ANIF.

Anchetatorii au depus la dosar fotografiile ridicate de la domiciliul lui Iancu, în care apare Niţu Constantin dezbrăcat şi legat cu un lanţ de gât. Niţu a declarat procurorilor că a fost obligat de Iancu să ţină în mână o hârtie pe care scrisese: “SÎNT O ZDREANŢĂ. NU FACEŢI CA MINE. AM FACUT O GREŞEALĂ CU DON COSTEL”.

Afaceri cu foşti ofiţeri din Direcţia de Protecţie şi Siguranţă Militară

Potrivit Realitatea TV, Costel Iancu a fost asociat cu unul dintre cei mai temuţi interlopi din Craiova, Gigel Ţăndărescu, zis Roşianu, cunoscut ca fiind unul dintre liderii grupării Fraţia, grupare din care a făcut parte şi Mihai Pârvu, zis Caiac, ucis anul trecut într-o încăierare. De asemenea, Iancu a făcut afaceri şi cu foşti ofiţeri de poliţie sau din serviciile secrete.
Potrivit Registrului Comerţului, Iancu şi Roşianu au fost asociaţi în firma Business Place SRL.

Societatea a făcut obiectul unui dosar de cercetare, fiind suspectată de spălare de bani şi evaziune fiscală. Imediat ce poliţia şi Garda Financiară au început cercetările, în 2008, Costel Iancu s-a retras din firma Business Place, cedându-i acţiunile lui Roşianu. De numele lui Roşianu se leagă mai multe dosare penale, dintre care unul s-a transformat într-o condamnare la închisoare de doi ani, pentru vătămare corporală.

Costel Iancu a mai fost partener de afacri şi cu Costel Tulitu, fostul şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţei de Frontieră Dolj, actual primar în oraşul Bechet. Conform Registrului Comerţului, Iancu şi Tulitu au fost parteneri de afaceri în firma Inteligent Service SRL, care se ocupa cu activităţi de investigaţie şi protecţie. Afacerea celor doi a fost administrată de Gelu Simescu, fost locotenet colonel în Direcţia de Protecţie şi Siguranţă Militară din MApN.

Citeşte şi:

Imagini cu o victimă umilită de Costel Iancu

Costel Iancu, trimis în judecată

Dom’ Costel, specialistu’

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite