Craiova: Master internaţional, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Bănie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înscrieri se mai pot face până pe 27 iunie
Înscrieri se mai pot face până pe 27 iunie

Specializarea în Ingineria Turismului Sportiv se finalizează cu o diplomă franceză, eliberată de Universitatea Lille 2 din Franţa, o diplomă protugheză şi un supliment de diplomă comun.

Masterul Internaţional în Ingineria Turismului Sportiv (IMISTE) va fi înfiinţat de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Craiova începând din septembrie 2011. Derulat ca program Erasmus de dezvoltare a planurilor de învăţământ, acest master este organizat de şapte instituţii de învăţământ superior din lume, din care face parte şi universitatea craioveană. Toate cursurile sunt susţinute doar în străinătate, primul semestru fiind la Universitatea de Sănătate şi Drept Lille 2 din Franţa. Cel de-a doilea semestru se va derula în băncile Institutului Superior Da Maia din Portugalia, semestrul III în România, Grecia şi Cehia, iar în ultimul  masteranzii vor alege o universitate în care nu au studiat.

Toate cursurile vor fi predate în limba engleză. Înscrieri se mai pot face până pe data de 27 luna aceasta, iar selecţia se face pe bază de dosar şi interviu online.

Master Internaţional în Ingineria Turismului Sportiv

Prima taxă, 4.000 de euro

Cursanţii vor trebui să plătească o taxă 4.000 de euro în primul an şi de 3.000 în următorul, dar şi să suporte cheltuielile cu transportul, cazarea şi masa. „Specializarea este una de viitor, iar competiţia este deschisă pentru toţi din lume. Cei care vor absolvi acest master devin realizatori de programe de turism sportiv“, precizează conf.univ.dr Sorina Cernăianu, reprezentata Universităţii din Craiova  în cadrul proiectului.

Proiect condus de un consorţiu academic

Alături de coordonatorul Masterului Internaţional în Ingineria Turismului Sportiv, Universitatea de Sănătate şi Drept Lille 2 din Franţa, în derularea programului mai sunt implicate universităţile din Tesalia, „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, „Charles“ din Praga, Institutul Superior din Maia, Portugalia, Universitatea din Craiova şi cea din Balamand, Liban.

Master Internaţional în Ingineria Turismului Sportiv

IMISTE este singurul master european care pregăteşte specialişti în turismul sportiv. Proiectul este administrat de către Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură, sub supervizarea Comisiei Europene. Finanţarea pentru crearea acestui master (165.000 euro) este pe o perioadă de 2 ani, iar contribuţia universităţilor partenere este de 27%.

Criterii de admitere:
- diplomă de licenţă sau echivalentă cu aceasta (180 credite) in domenii apropiate turismului sportiv;
- nivel înalt de competenţă în limba engleză;
- scrisoare de intenţie;
- recomandare din partea a două cadre didactice universitare;
- CV

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite