Craiova: Mascaţii au luat cu asalt un liceu din Bănie
0Peste 500 de copii, părinţi, bunici şi cadre didactice s-au reunit ieri în sala de festivităţi a Grupului Şcolar Energetic Craiova, unde a avut loc prima ediţie a Festivalului Naţional de Costume pentru Serbare „Bal mascat”.
Festivalul s-a bucurat de o participare activă a peste 250 de cadre didactice de la aproape toate grădiniţele din Craiova, dar şi din 11 judeţe din ţară. „În acest sens am considerat necesar festivalul în care se prezintă variante diverse de costume, prilej de inspiraţie pentru serbările viitoare, dar şi o bucurie pentru copii“, a declarat directoarea Grădiniţei Nr. 53, Maria Alexandru.
Spectacolul a fost deschis de un program artistic cu dansuri şi cântece prezentate de copiii Gradiniţei Nr. 53, şi de copiii de la Clubul Amy şi Palatul Copiilor Craiova. A urmat o paradă a costumelor prezentate de 300 de copii de la grădiniţele partenere în proiect. O altă secţiune a fost expoziţia cu cele peste 1000 de fotografii de la toate grădiniţele.
Copiii de la Grădiniţa Nr. 53 au avut propria expoziţie de fotografii artistice pentru copii, în costume, realizată de Asociaţia Bubbles Art, parteneră în festival. Fotografiile au fost făcute în cadrul proiectului „Fotografie de poveste“ - proiect care are ca obiectiv creşterea încrederii în sine a tuturor copiilor prin fotografie, aducând astfel un plus procesului educativ.