Craiova: Fotbalistele de la Sporting întâlnesc campioana, în Bănie
0Lidere autoritare în Liga I feminină, oltencele dispută mâine, de la ora 12.00, pe stadionul „Electroputere“ din Bănie, cel mai dificil meci de acasă, în compania echipei campioane din ultimii ani, CFF Clujana Cluj-Napoca.
Sporting Craiova are punctaj maxim după nouă etape şi un golaveraj de 48-1, în timp ce clujencele sunt pe poziţia a 3-a, cu 21 de puncte. „Dacă nu pierdem, luăm o opţiune serioasă la câştigarea campionatului“, susţine antrenorul Sorin Pătraşcu.
Acesta se confruntă însă cu probleme de lot, două jucătoare de bază fiind răcite, iar a treia se află în cantonament cu naţionala Under 15. „Sper ca fetele să fie conştiente de importanţa acestui meci, să dea dovadă de aceeaşi determinare în teren şi să facă totul pentru a nu pierde“, a adăugat Pătraşcu.























































