Craiova: Firmele vor depune o singură declaraţie la Fisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societăţile din Dolj nu vor mai obligate să depună la Fisc mai multe declaraţii pentru constribuţii sociale, venit şi persoanele asigurate.

Începând din această lună, angajatorii vor depune doar „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” sau formularulul 112, potrivit unei informări a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj.

Potrivit prevederilor O.U.G. nr.117/23.12.2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în M.Of. nr.891/30.12.2010, începând cu 01 ianuarie 2011 contribuţiile sociale individuale şi contribuţiile sociale datorate de angajatori sunt reglementate de Codul fiscal. Prin acest act normativ au fost unificate bazele de calcul pentru contribuţiile individuale datorate de persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi a bazei de calcul la care angajatorii au obligaţia plăţii contribuţiilor sociale. Acest act normativ a implementat depunerea unei singure declaraţii privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit, precum şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate obligatoriu în cele trei sisteme de asigurări sociale.
Modelul declaraţiei unice, instrucţiunile de completare, modalitatea de depunere şi gestionare a acestei declaraţii au fost aprobate prin H.G. nr.1397/28.12.2010, publicată în M.Of. nr.897/31.12.2010. Această declaraţie se depune începând cu obligaţiile de plată aferente lunii ianuarie 2011, cu termen de depunere până la data de 25.02.2011.


Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite