Craiova: Cămătaru, Cârţu şi Lung au vorbit despre „Fotbalul Adevărat“
0Fostele glorii ale Craiovei Maxima au prezentat ce înseamnă „Fotbalul Adevărat“ şi au explicat cum se vor pregăti pentru meciul cu echipa suporterilor, care se va desfăşura în deschiderea finalei Cupei României, de pe 26 mai.
Cei 11 fosti mari jucatori Silviu Lung, Iovan, Bumbescu, Belodedici, Ungureanu, Augustin, Stoica, Beldeanu, Cârţu, Orac şi Cămătaru au fost prezenţi în Bucureşti pentru a discuta despre performanţele obţinute.
Aurică Beldeanu, actual descoperitor de talente la Universitatea Craiova, a recunoscut că şi-ar dori să fie un spectacol garantat pe 26 mai: „Sunt foarte mulţi dintre cei din actuala generaţie care nu ne cunosc, deşi am făcut ceva pentru fotbal. Ne dorim ca suporterii care vin la finală să-şi aducă aminte de noi“.
Fostul portar al Universităţii Craiova şi al naţionalei României, Silviu Lung a salutat această iniţiativă şi a apreciat că prin ea se face cunoscut publicului din ziua de azi fotbalul din anii '80. „Cine are un trecut poate avea şi un viitor frumos, iar în acelaşi timp este o pledoarie pentru sport, pentru fotbal. Finanţatorii n-ar mai trebui să fie atât de mult mediatizaţi. La meciurile Unirii Urziceni din Liga Campionilor am văzut nişte spectatori senzaţionali. Aş dori ca prin atmosfera pe care o fac în tribune, aceştia să-i reducă la tăcere pe huligani“, a comentat fostul goalkeeper.
Un alt component al Craiovei Maxima, Sorin Cârţu, a făcut o comparaţie despre modul în care era perceput fotbal în vremea aceea şi cum este acum: „Susţinem Fotbalul Adevărat, care lipseşte în ultimul timp. Pe vremea aceea nu-mi puteam imagina asemenea dialoguri între conducătorii Universităţii Craiova cu cei de la Steaua sau Dinamo. Aceste acţiuni dăunează şi îndepărtează lumea de la stadion. Calitatea meciurilor este dată de calitatea fotbaliştilor, care sunt din ce în ce mai puţini“.