Craiova: 20 de foşti salariaţi ai Direcţiei de Pază şi Servicii vor fi reangajaţi, după ce au fost concediaţi degeaba
Consiliul Judeţean Dolj şi Instituţia Prefectului se învinuiesc reciproc pentru interpretarea greşită a ordonanţei care a dus la disponibilizarea oamenilor.
După ce Tribunalul Dolj a decis anularea hotărârii Consiliului Judeţean prin care peste 100 de angajaţi ai Direcţiei de Pază şi Servicii şi-au pierdut slujbele, între administraţia judeţeană şi prefectură a început o luptă la baionetă. Pe de o parte, CJ Dolj acuză prefectura că i-a transmis o adresă greşită pe baza căreia a fost nevoită să ia o hotărâre greşită, pe de altă parte prefectura acuză consiliul că a interpretat greşit adresa trimisă, aşa cum a apreciat şi instanţa. „Prefectura ne-a transmis o adresă prin care ni se spunea că prevederile ordonanţei 63 trebuie aplicate întregii Direcţii, nu doar serviciului de pază. Aceeaşi adresă a fost transmisă Direcţiei de Finanţe care avea obligaţia să ne blocheze conturile dacă la Direcţia de Pază şi Servicii nu ajungeau să lucreze 141 de oameni. Am fost obligaţi să dăm acea hotărâre de consiliu pentru că riscam să avem conturile blocate. Abia mai târziu, Prefectura ne-a transmis o adresă cu punctul de vedere corect, exprimat de Ministerul Administraţiei însă era deja prea târziu”,a precizat Alin Mitrică, administratorul judeţului Dolj.
Prefectura aruncă pisica
Într-o precizare remisă ieri de Instituţia Prefectului se face referire la sentinţa prin care a fost anulată hotărârea CJ Dolj. „Instanţa de fond (Tribunalul Judeţean) şi cea de recurs (Curtea de Apel) au contrazis susţinerile Consiliului Judeţean Dolj, dând câştig de cauză Instituţiei Prefectului, aşa cum rezultă din extrasul:
«Pârâtul Consiliul Judeţean, care de altfel recunoaşte că numărul de 141 de posturi ar trebui să fie repartizate doar activităţii de pază, se apără invocând adresa emisă de Instituţia Prefectului; însă, aşa cum s-a arătat, adresa stabileşte corect numărul de 141 de posturi aferente poliţiei comunitare (...), iar interpretarea că de fapt posturile ar fi pentru întreaga Direcţie Judeţeană de Servicii şi Pază aparţine în exclusivitate Consiliului Judeţean». Drept urmare, Instituţia Prefectului a analizat, aplicat şi comunicat corect prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 63/2010.
Orice prejudiciu creat prin aplicarea sau interpretarea eronată a comunicărilor aparţine strict instituţiei care urma să emită actele administrative, respectiv Consiliului Judeţean Dolj”, se arată în comunicatul Prefecturii.
20 de oameni, reangajaţi
Ca atare, nici Prefectura nu recunoaşte că a greşit. Lucrurile au fost îndreptate însă de instanţă, care a decis că ordonanţa de urgenţă privind plafonarea numărului de paznici raportat la populaţie a fost interpretată greşit şi, practic, serviciul de pază din cadrul Direcţiei de Pază şi Servicii poate avea 141 de angajaţi. Cinci foşti salariaţi care au fost disponibilizaţi au câştigat deja prin sentinţă definitivă, alţi 15 având procese pe rol. „Vom face o şedinţă extraordinară de consiliu, probabil până la sfârşitul acestei luni, prin care vom aproba o nouă organigramă. Asentinţa care anulează organigrama va fi coroborată cu ordonanţa de urgenţă, astfel încât numărul maxim de posturi de pază să fie 141. Aceşti 20 de oameni vor fi, ca atare, reangajaţi”, a spus Alin Mitrică.























































