Contribuabilii doljeni, chemaţi la Fisc. Vezi aici de ce!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contribuabilii sunt aşteptaţi la Fisc în fiecare zi de miercuri. Foto: arhivă
Contribuabilii sunt aşteptaţi la Fisc în fiecare zi de miercuri. Foto: arhivă

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj continuă şi în ultimele două luni ale acestui an campania de informare a opiniei publice în legătură cu modificările aduse Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală

Fiscul doljean invită toţi contribuabilii interesaţi la intâlnirile de lucru ce  vor avea loc săptămânal, în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 14, la sediul DGFP Dolj din strada Mitropolit Firmilian, nr. 2, etaj 3 – sala de şedinţe.

Participanţilor le vor fi prezentate modificările aduse de Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală şi Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
În cadrul întâlnirilor de lucru, echipa de specialişti condusă de directorul executiv adjunct Mihail Antonescu va aborda cu prioritate, în vederea clarificării, subiecte privind : simplificarea sistemului declarativ şi de plată; măsurile de sprijinire a contribuabililor aflaţi în dificultate financiară; întărirea disciplinei fiscale şi combaterea evaziunii fiscale. Răspunsurile la întrebările adresate de participanţi vor reprezenta un punct distinct în cadrul acestor întâlniri.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite