Comuna din Oltenia care dă un sfert din tutunul României. Care este profitul la hectar al cultivatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna doljeană Bratovoeşti este cea care asigură un sfert din producţia României la tutun. Oamenii spun că afacerea merge mai bine decât cea cu legume, dar vânzarea tutunului prin intermediari nu le poate aduce profit.

Cu ani în urmă, nu era localnic în comuna Bratovoeşti care să nu cultive tutun. Mulţi au renunţat, însă, la afacere.

"Şi eu renunţasem, dar de vreo 8 ani am început iar să cultivăm tutun. E greu, dar nu avem ce face. Se ia vreo 1600 de euro la hectar. E binişor. Dacă nu ar fi subvenţia asta, nu am putea trăi", povesteşte Elena Mândreci, una dintre localnicele din Bratovoieşti.

În localitatea Bratovoeşti, tutunul se cultivă pe o suprafaţă de aproape 250 de hectare. Activitatea începe în luna mai şi se încheie la sfârşitul lunii octombrie.

În această perioadă, femeile îşi petrec mare parte din timp stând la poartă, la "şezătoare". De dimineaţă până spre seara, ele nu fac altceva decât să înşire frunzele de tutun pe aţă. Bărbaţii sunt cei care le pun apoi pe garduri, la uscat sau în solarii, în funcţie de vreme.

Oamenii spun că au făcut contracte cu diferite firme, dar toţi partenerii sunt intermediari.

"Asta este cea mai mare problemă. Cultivatorii noştri vând tutunul cu 1 leu - 2 lei de exemplu, iar peste hotare se vinde cu câţiva euro. Intermediarul vine şi-ţi spune că tutunul tău e de categoria a patra şi n-ai ce sa faci. Îl dai. Este mare păcat că această afacere nu se poate dezvolta aşa cum ar trebui şi la noi", a declarat Mihai Dincă, un alt producător.

Într-un an bun, se scot 2.500 de kilograme de tutun uscat/hectar. Costurile se ridică, spun producătorii, la 1.000 de euro pe hectar.

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Bătaie între două clanuri de romi lângă Craiova. 15 oameni au ajuns la spital. „Domne, veniţi! Ne omorâră!“

Focar de pestă africană în Dolj. Mii de porci vor fi eutanasiaţi. Care sunt localităţile afectate

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite